vineri, 7 iunie 2019

Publicat la 6/07/2019 08:45:00 a.m. de Anonim

Competiție reușită

Sute de copii din municipiul Mediaș au participat la cea de-a cincea ediție a festivalului „Bucuria Mișcării“.

Aceștia s-au întrecut la mai multe discipline sportive: fotbal, handbal, baschet, atletism, tenis de masă și șah. Primăria municipiului de pe Târnava Mare, alături de Clubul Sportiv Municipal Mediaș și Clubul Sportiv Școlar Mediaș, a organizat și anul acesta festivalul „Bucuria Mișcării“. Evenimentul s-a desfășurat în perioada 29 mai - 1 iunie și s-a adresat elevilor claselor 0-IV. Din cauza vremii nefavorabile, competițiile programate în aer liber au fost mutate în Sala Sporturilor, acolo unde a avut loc și festivitatea de premiere pentru toate disciplinele sportive.
„Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, Primăria municipiului Mediaș, prin Clubul Sportiv Municipal, prin Direcția Municipală pentru Cultură, Sport, Turism și Tineret, a organizat o serie de evenimente, atât în Piața Corneliu Coposu, cât și la Sala Sporturilor. Eu cred că toate aceste acțiuni au fost pe placul copiilor și profit de această ocazie pentru a le ura tuturor un sincer «La Mulți Ani!“, a spus primarul Gheorghe Roman. (A.P.)
    Trimite prin e-mail