vineri, 19 aprilie 2019

Publicat la 4/19/2019 12:18:00 p.m. de Anonim

Festival mediteranean la Mediaș



Municipiul de pe Târnava va găzdui, la sfârșitul acestei săptămâni, un eveniment în premieră.

Este vorba despre Festivalul Mediteranean, un eveniment culinar dedicat fructelor de mare și dulciurilor turcești. Acesta va avea loc de vineri până duminică în Piața Corneliu Coposu. Bucătarii vor găti pentru participanți o gamă variată de preparate din fructe de mare, iar vizitatorii se vor putea îndulci şi cu delicii turceşti. „Vă așteptăm in perioada 19-21 aprilie în Piața Corneliu Coposu la un eveniment culinar dedicat fructelor de mare și dulciurilor turcești! Meniul va fi asigurat de Le Oac Oac Bistro, The Street FOOD Lobster, Caravana Racilor, Paella Espana, Delicii Turcești și Wurst&Knuckles! Bucătarii vor găti pentru dumneavoastră o gamă variată de preparate din fructe de mare. Vom avea calamari, caracatiță, creveți, scoici, midii, rapane, homari, raci, paella, dorada, red fish și alte bunătăți”, anunță organizatorii festivalului.
Festivalul este unul itinerant. În ultimul an, el a ajuns în orașe precum Craiova, Bistrița, Râmnicu-Vâlcea, Brăila, Cluj-Napoca sau Oradea. (A.P.)

    Trimite prin e-mail