luni, 1 aprilie 2019

Publicat la 4/01/2019 11:06:00 a.m. de Anonim

Buget în dezbatere

Municipiul Mediaș va avea în 2019 un buget de aproximativ 97 milioane de lei. 


Comparativ cu anul anterior, acesta este mai mic cu 8 milioane de lei, iar, în plus, administrația locală este obligată să acopere și indemnizațiile persoanelor cu handicap și ale asistenților personali.
Medieșenii sunt așteptați să își spună părerea despre proiect, dar și să facă sugestii și propuneri, cu privire la modul în care să fie cheltuiți banii publici în acest an. Astfel, Primăria organizează o dezbatere publică privind proiectul de buget local pe anul 2019. Aceasta va avea loc în data de 3 aprilie, începând cu ora 16.00, în sala de ședințe „Daniel Thellmann“.
Proiectul poate fi consultat atât în format tipărit, la Centrul de Informare pentru Cetățeni, cât și pe pagina de internet a Primăriei. (A.P.)
    Trimite prin e-mail