vineri, 22 martie 2019

Publicat la 3/22/2019 01:55:00 p.m. de Anonim

Un oraș mai curat


A început curăţenia de primăvară în municipiul de pe Târnava Mare.  


Alex PÎNTEA

Timp de aproximativ o lună, până în data de 19 aprilie, vor fi organizate acţiuni ample de igienizare în toate zonele oraşului. În toată această perioadă, medieşenii au ocazia să se debaraseze de deșeurile vegetale care provin din curățarea curților și grădinilor. Acestea vor fi colectate săptămânal.


Din inima orașului

Luni dimineaţa, s-a dat oficial startul la curăţenia de primăvară. Angajaţii și utilajele operatorului de salubritate, dar și angajații Direcției de Administrare a Domeniului Public au intervenit în centrul istoric al municipiului de pe Târnava Mare. Aleile au fost măturate şi igienizate, iarba a fost tăiată, iar piaţa a fost curăţată. În următoarele patru săptămâni, se va interveni în toate zonele oraşului, iar pe fiecare stradă în parte se va mătura mecanizat sau manual. „În perioada 18 martie - 19 aprilie, în municipiul Mediaş se va derula campania «Curăţenia de primăvară», aceasta constând în activităţi specifice serviciului de salubrizare, printre care şi cea de colectare a deşeurilor vegetale de la gospodăriile la casă, colectarea acestora realizându-se săptămânal, conform calendarului de colectare“, a precizat Anca Burian, specialist relații publice în cadrul societății ECO-SAL.

ANCA BURIAN | purtător de cuvânt ECO-SAL: „Dacă, din motive obiective, nu vă puteţi încadra în programul de colectare, nu scoateţi deşeurile vegetale în faţa porţii, contactaţi operatorul de salubritate pentru identificarea unor soluţii sau pentru reprogramarea colectării deşeurilor. Abandonarea la întâmplare a deşeurilor pe domeniul public reduce eficienţa acestei campanii, conducând, în egală măsură, la îndepărtarea de scopul pentru care aceasta este organizată.“
Unde se va interveni?

Curățenia de primăvară presupune ample activități de salubrizare a domeniului public. Acestea constau în îndepărtarea pământului și a nisipului acumulat la bordură, măturatul mecanizat, întreținerea manuală a părții carosabile, a trotuarelor și a zonelor verzi, dar și colectarea deșeurilor abandonate pe domeniul public sau privat al Municipiului Mediaș. Astfel, se va interveni în zone precum Hula Baznei, pârâul Ighiș, pârâul Moșnei, zona Greweln, zona Baia de Nisip, zona Tineretului și zona Luncii. „Pe această cale, rugăm insistent cetăţenii medieșeni să respecte programul de colectare a deşeurilor vegetale aşa cum este el stabilit în calendarul ECO-SAL. Amintim faptul că deșeurile vegetale din zonele cu blocuri se colectează de către Direcția de Administrare a Domeniului Public din cadrul Primăriei Mediaș“, mai spune Anca Burian.


    Trimite prin e-mail