vineri, 22 martie 2019

Publicat la 3/22/2019 12:47:00 p.m. de Anonim

Mai aproape de medieșeni


Senatorul Mircea Cazan și-a deschis un birou parlamentar la Mediaș.



Acesta va funcționa la sediul filialei locale PNL din Piața Regele Ferdinand I. Consilierul județean Florin Neag este cel care va prelua sesizările medieșenilor și locuitorilor zonei de nord.

Interpelare 

Cazan a explicat că o primă interpelare de la Mediaș va fi adresată ministrului de Interne. „Vreau să îi anunț pe medieșeni și nu doar pe ei, ci și pe locuitorii din zona de nord, faptul că aici nu există doar un singur senator, Viorel Arcaș. Începând de acum înainte, orice problemă au oamenii pot să vină aici la sediul PNL, aici o să fie deschis un cabinet, o să fie Florin Neag în limitele disponibile, să preia toate problemele pe care le au oamenii din Mediaș în primul rând și din zona de nord a județului. O primă interpelare de aici de la Mediaș va fi adresată Ministerului de Interne, Carmen Dan, cu privire la terenurile care sunt în zona «Aviație». Vreau să încerc să obținem să fie trecute în administrarea Primăriei Mediaș. Vreau ca aceste terenuri să fie trecute la primărie, astfel încât să fie folosite cu toate facilitățile ulterioare pentru medieșeni“, a declarat parlamentarul liberal.

Probleme rezolvate

Președintele organizației municipale PNL Mediaș, Gheorghe Roman, a salutat inițiativa lui Mircea Cazan de a deschide un birou parlamentar la Mediaș. „Pentru organizația locală a Partidului Național Liberal s-a produs un eveniment fericit. Eu mă bucur tare mult că senatorul Mircea Cazan a luat decizia de a-și înființa la Mediaș un birou parlamentar. În același timp, cred că a ales o persoană potrivită, pe Florin Neag, un om activ, consilier județean, astfel că îi invit pe medieșenii care au probleme de natură legislativă, care doresc să afle cum pot să-și rezolve anumite probleme, să vină la sediul Partidului Național Liberal din zona centrală“, a spus primarul.

Noutate la Mediaș

Consilierul județean Florin Neag consideră că deschiderea biroului parlamentar este un pas bun pentru Mediaș. „Așa cum, în calitate de consilier județean, am încercat să strâng și să duc problemele Mediașului și ale zonei de nord în Consiliul Județean, sper că din această poziție, alături de primarul Gheorghe Roman și de senatorul Mircea Cazan, vom reuși să ducem problemele pe care medieșenii le au mai departe, în Parlamentul României. E un pas important, pe care eu îl apreciez ca fiind unul bun pentru Mediaș, un birou senatorial nou la noi în oraș. Este un lucru care merită atenția oamenilor și sperăm să putem întoarce această atenție către oameni până la urmă“, a declarat Neag.
    Trimite prin e-mail