vineri, 15 martie 2019

Publicat la 12:10:00 de

Începe curățenia de primavară

În perioada 18 martie - 19 aprilie, se va derula în municipiul Mediaş campania „Curăţenia de primăvară”.


Aceasta va consta în activităţi specifice serviciului de salubrizare, printre care şi cea de colectare a deşeurilor vegetale de la gospodăriile la casă, colectarea acestora realizându-se săptămânal, conform calendarului de colectare. De asemenea, această campanie presupune ample activități de salubrizare a domeniului public constând în îndepărtarea pământului și nisipului acumulat la bordură, măturat mecanizat, întreținerea manuală a părții carosabile, a trotuarelor, a zonelor verzi, dar și colectarea deșeurilor abandonate pe domeniul public sau privat al municipiului Mediaș, precum Hula Baznei, pârâul Ighiș, pârâul Moșnei, zona Greweln, zona Baia de Nisip, zona Tineretului și zona Luncii. (A.P.)
    Trimite prin e-mail