vineri, 8 martie 2019

Publicat la 3/08/2019 01:41:00 p.m. de Anonim

Constantin Șovăială: Banii europeni asigură dezvoltare


PNL Sibiu intră în competiția europeană alături de grupul PPE (Partidul Popular European) pentru a apăra valorile și principiile europene, spre deosebire de PSD care s-a îndepărtat de principiile elementare ale UE și a cărui relație cu socialiștii europeni este vizibil deteriorată, a declarat deputatul liberal Constantin Șovăială.




„Condamnarea corupției este una dintre cele mai importante teme ale momentului în Europa. Uniunea Europeană luptă să recâștige încrederea oamenilor, încearcă să promoveze politicieni asupra cărora să nu existe nici măcar un semn de întrebare cu privire la integritate, iar PSD este la un pas de a începe campania electorală tot cu Liviu Dragnea în frunte, condamnat și aflat în pericolul de a mai primi și alte condamnări. Mă întreb ce le vor spune pesediștii oamenilor, cu ce minciuni vor încerca să-i convingă că locul PSD este la Bruxelles… Un partid care nu-și respectă promisiunile, care nu-și respectă cetățenii, care-i gazează în piețele publice și care promovează legi în folos propriu, un partid condus de un recidivist, îi poate reprezenta pe români în Europa? Uniunea Europeană a fost cel mai bun partener al României, a finanțat proiecte de valori considerabile și a transmis în țară mesajele unei politici sănătoase. Partidele naționale trebuie să se ridice la același nivel, de altfel un nivel pe care-l așteaptă și românii“, a scris pe Facebook parlamentarul sibian.

Strângere de semnături

În aceste zile, în județul Sibiu, liberalii strâng semnături de susținere a candidaturilor pentru alegerile europarlamentare. „Strângem semnături zilele acestea pentru a intra în competiția pentru alegerile europene. Promovăm ceea ce înseamnă Uniunea Europeană pentru noi: corectitudine și dezvoltare. În județul Sibiu, toți primarii PNL au aplicat pentru finanțări europene, cu toții au înțeles că - mai ales în condițiile unei guvernări dezastru - banii europeni asigură dezvoltare.  Îl susținem pe lista PNL pe sibianul Virgil Popa, fostul viceprimar al lui Klaus Iohannis, un om cu un caracter care-l califică pentru o poziție în Parlamentul European. Urmează pentru noi o perioadă în care vom lupta pentru a readuce aminte sibienilor beneficiile apartenenței la UE, pentru a le arăta ce s-a făcut cu banii europeni în județul nostru și ce se mai poate face. Sper să ni se alăture cât mai mulți oameni care cred în noi, în parteneriatul cu președintele Klaus Iohannis și în valorile europene“, a conchis Șovăială.
    Trimite prin e-mail