joi, 17 ianuarie 2019

Publicat la 1/17/2019 12:29:00 p.m. de Anonim

Familia Auxila la ora bilanțului


Școala Postliceală Auxila Mediaș a avut un an 2018 plin, iar anul care abia a început se anunță a fi unul cel puțin la fel de încărcat.


Unitatea de învățământ continuă să se dezvolte, să investească în mijloace și echipamente de învățare, aparatură, dar și în echipa didactică, totul pentru a le putea oferi elevilor săi cele mai bune condiții de pregătire. Monitorul de Mediaș a stat de vorbă cu Viorel Pasc, directorul Școlii Postliceale Auxila Mediaș, despre anul care a trecut, dar și coordonatele anului 2019.



Reporter: Cum a fost anul 2018 pentru Școala Postliceală Auxila Mediaș? 
Viorel Pasc: Unul plin de evenimente și acțiuni curriculare și extracurriculare. A fost anul în care promoția a doua de elevi a absolvit, anul în care familia Auxila a ajuns la 216 elevi în cei trei ani de studio, la două specializări, Asistent Medical Generalist (AMG) și Asistent Medical de Farmacie (AMF), anul în care au început să se vadă roadele parteneriatului cu Auxila Germania. Și în 2018 am organizat acțiuni deja tradiționale ale școlii și anume Balul Bobocilor, Școala Altfel, diverse acțiuni de voluntariat, festivitatea de absolvire - cursul festiv, participarea la stagii de practică la partenerii noștri din Mediaș și Germania. Tot anul 2018 a confirmat seriozitatea elevilor, prin notele și mediile finale ale examenului de absolvire. A fost anul în care am cooptat, în echipa didactică, cadre medicale bine pregătite, dar și devotate profesiei. 2018 a însemnat și investiție continuă în mijloace și echipamente de învățare, iar fondul de carte al bibliotecii a fost mărit substanțial.


Reporter: La începutul anului, ați dat în folosință al doilea cabinet de nursing al școlii. Ce ne puteți spune despre această investiție?
Viorel Pasc: Exact acum un an am inaugurat noul cabinet de nursing, un cabinet modern, dotat cu aparatură de ultimă generație. Partenerii noștri germani ne-au donat echipamente, mobilier și consumabile de peste 3.000 de euro. Am achiziționat și un aparat electrocardiograf ECG, astfel încât viitorii asistenți medicali să aibă o tranziție ușoară de la școală la locul de muncă.


Reporter: Luna iulie a însemnat și încheierea cursurilor pentru cea de-a doua promoție de asistenți medicali a școlii. Au fost momente emoționante atunci și absolvenți bine pregătiți, fapt demonstrat de rezultatele examenelor susținute de aceștia.
Viorel Pasc: Da, așa cum vă spuneam anterior, cei 80 de absolvenți de la cele două specializări, AMG și AMF, au dovedit că prin muncă, învățare și seriozitate poți ajunge să lucrezi într-un domeniu bine plătit și căutat pe piața muncii din România și Germania. De altfel, meseria de asistent medical se face cu pasiune, dragoste și compasiune pentru pacient. Menționez că, în această meserie, factorul uman nu poate să fie înlocuit cu vreo mașină sau un robot. Mă bucur atât eu, cât și colegii mei cadre didactice, când întâlnim absolvenții noștri care deja lucrează în cele două specializări. În doi ani, 160 de elevi au absolvit școala noastră.


Reporter: Cei 80 de elevi care au intrat toamna trecută pe băncile școlii au avut parte de o surpriză. Despre ce este vorba?
Viorel Pasc: Elevii specializării Asistent Medical Generalist pot să beneficieze de burse de școlarizare, de taxe de școlarizare zero, dar și de stagii de practică gratuită în Germania, la viitorul angajator. Practic, un elev la absolvire acumulează 4.200 de euro și are un loc de muncă bine plătit la partenerii noștri din Germania. Evident că, până la angajare, în cei trei ani de școală, elevii respectivi desfășoară stagii de practică la viitorul angajator, astfel că la absolvire viitorul asistent medical practic își va cunoaște viitorii colegi asistenți, medici etc. Accent punem și pe învățarea limbii germane încă din școală.


Reporter:  Finalul de an a adus campania „Moș Crăciun pentru bunicii noștri”. Ce v-a determinat să o organizați? Știu că nu a fost singura campanie umanitară la care școala a participat.
Viorel Pasc: Decembrie este o lună specială pentru fiecare dintre noi. Faptul că în rândul elevilor și cadrelor didactice există oameni inimoși - sau poate că un viitor asistent medical trebuie să știe să dăruiască, pe lângă faptul că ajută la salvarea de vieți - ne-a mobilizat pe toți. Acțiunea școlii noastre a ajuns la ediția cu numărul 4. Un număr de 200 de vârstnici din satele aflate în jurul Mediașului au primit pachete cu alimente, dulciuri, cozonaci și fructe.



Da, am mai fost parteneri la două acțiuni umanitare organizate de Crucea Roșie și Consiliul Local al Tinerilor. Am reușit să aducem zâmbetul pe buze unei familii cu cinci copii din satul Fofeldea, căreia i-a ars casa și tot ce se află în ea. Elevii noștri au fost și trimișii lui Moș Nicolae pentru micuții de la Grădinița nr. 5. Mulțumesc și pe această cale agenților economici care ne-au sprijinit în cadrul acestor acțiuni. Mulțumiri și zecilor de anonimi care au donat bunuri și alimente.


Reporter: Sub ce coordonate se va desfășura anul 2019 pentru școala pe care o conduceți? 
Viorel Pasc: Anul 2019 va fi unul „de foc” pentru școala noastră. Vom continua acțiunile devenite deja tradiție și menționate anterior. Seminariile și simpozioanele de specialitate se vor afla, de asemenea, pe agenda noastră, iar săptămâna „Școala altfel” o organizăm între 25 și 31 martie. În momentul de față, avem câteva proiecte interesante pentru elevi și comunitate, despre care vă vom informa la momentul respectiv. De asemenea, Balul Bobocilor va avea loc pe 22 martie, iar cursul festiv pentru absolvenții 2019 se va desfășura pe 28 iunie. Vom investi în continuare în aparatură, manuale, echipamente și consumabile. Totodată, ne propunem să amenajăm un cabinet de practică pentru elevii specializării AMF.



Vreau să mulțumesc Spitalului Municipal Mediaș, Centrului Medical de Elită, Centrului Medical Dr. Vlăduțiu, Farmaciilor Apotheka, Unității de Asistență Medico-Sociale Mediaș, Crucii Roșii Mediaș și celorlalți parteneri, pentru că ne primesc elevii în practică și îi sprijină în învățarea meseriei pentru care se pregătesc.

A consemnat Alex PÎNTEA
    Trimite prin e-mail