vineri, 14 decembrie 2018

Publicat la 12/14/2018 01:06:00 p.m. de Anonim

Lucrări finalizate


Strada Christian Schesaeus a fost recepționată după modernizare.


Alex PÎNTEA

Artera din zona centrală a orașului a fost inclusă într-un proiect care a vizat reabilitarea sistemului de alimentare cu apă și canalizare, a infrastructurii rutiere, amenajarea trotuarelor, a zonelor verzi și a locurilor de parcare.

Bani de la bugetul local

Zona s-a schimbat astfel radical la față, în urma unei investiții în valoare de 1,5 milioane lei, bani provenind de la bugetul local al municipiului. „În ultimul an de zile, am investit pe strada Christian Schesaeus aproximativ 1,5 milioane de lei. Lucrările au vizat rețelele de apă și canalizare, s-a refăcut sistemul rutier, trotuarele și s-au amenajat locuri de parcare. Din discuțiile pe care le-am avut cu medieșenii care locuiesc pe această stradă, am putut să trag concluzia că majoritatea oamenilor sunt mulțumiți. Astfel de lucrări vom finaliza cu siguranță și pe parcursul anului viitor și aici mă refer în principal la strada Moșnei, o stradă care este astăzi în stadiul în care era strada Christian Schesaeus anul trecut”, a declarat Gheorghe Roman, primarul municipiului de pe Târnava Mare, marți, cu ocazia recepției lucrărilor. 


Recepție și pe Hula Veche

Tot marți a avut și loc recepția lucrărilor de pe strada Hula Veche. Aceasta a fost lărgită până la strada Vinului și a fost reabilitat șanțul dalat. Valoarea totală a investiției se ridică la aproximativ 500.000 lei, în condițiile în care finanțarea a fost asigurată tot de la bugetul local al municipiului Mediaș.
    Trimite prin e-mail