vineri, 5 octombrie 2018

Publicat la 10/05/2018 07:30:00 a.m. de Anonim

Lecție de circulație

Muzeul Gazelor Naturale a organizat, în colaborare cu Biroul Poliției Rutiere Mediaș, evenimentul „Circulă în siguranță!”.

Acesta a avut loc, miercuri, la sediul instituției de pe Șoseaua Sibiului, pornind de la premisa că nesupravegherea copiilor de către persoanele responsabile, asociată cu neatenția acestora, sunt factori care pot produce reale tragedii. Acțiunea a fost una de responsabilitate socială educațională și a fost dedicată elevilor claselor primare din cadrul Școlii Gimnaziale nr. 7. În cadrul acestuia, polițiștii au susținut o sesiune de informare cu privire la importanța respectării regulilor de circulație. (A.P.)
    Trimite prin e-mail