miercuri, 10 octombrie 2018

Publicat la 11:49:00 de

Ca după o mare osteneală | OPINIE


Un prelung, necesar și binemeritat oftat de ușurare a produs, pentru mulți dintre români, acest referendum eșuat. Cu atât a fost mai bine-primit, cu cât a venit pe neașteptate, ca o mare surpriză pentru toate părțile.


Ceea ce a sporit dramatismul acestui eveniment și deznodământul lui a fost că această eliberare nesperată vine după aproape doi ani de tensiune, de acumulări mocnite și răbufniri încordate, de înghițiri în sec și umilințe, presărate cu proteste, timp în care în România s-a desfășurat un joc politic care frizează absurdul.

Presiunile exercitate asupra unei bune părți din societatea românească au pornit încă din prima zi a actualei guvernări, moment din care se propunea un nou mod de exercitare a puterii. Această nouă convenție politică (pornind de la un fals rezultat electoral, frica de justiție și megalomania politicienilor) se baza pe autoritarism, pe impunere (cu forța și cu orice preț) și pe decizie unică, legitimată de o minoritate de partid, impusă fără crâcnire la toate eșaloanele. Dintru-nceput, dincolo de rezultatul electoral, societatea românească a fost ruptă în două: cei care se lasă cuprinși/convinși/amăgiți de noua putere și cei care rezistă/sunt sceptici/se opun acesteia. Prima surpriză a fost că oponenții s-au dovedit mai mulți decât se credea, că erau foarte îndârjiți și au reacționat neașteptat de repede, în iarna lui 2017. A doua observație este că, dacă la început opozanții expliciți nu făceau masă critică (pentru răsturnarea puterii), proporția s-a schimbat în timp, până la cifrele de astăzi, reflectate de referendum. Cea de-a treia observație privește chiar modul de desfășurare a ostilităților în noua stare de lucruri. Puterea, mai ales prin componenta ei executivă (Guvernul), cu acompaniamentul Parlamentului, a încercat, la început, toate formele de „captatio benevolentiae”, de câștigare a bunăvoinței cât mai multora dintre români, cu rezultate incerte, totuși. Însă pasul hotărâtor pieziș l-au făcut când și-au dat seama că nu vor putea convinge cu „vorbă bună” și au început poveștile, manipulările și dezinformările, un flux continuu de informații toxice aruncate în spațiul public. Cum spunea cineva în aceste zile, a început „prostirea pe față” a populației, de genul negru-i alb și albu-i negru, cu invocarea unor mari pericole ce plutesc asupra țării și asupra oamenilor, venite din toate părțile, a unor teme false, imaginare sau lipsite de importanță. Nu reiau aici calendarul zilnic de intoxicare în masă la care am fost martori, mirați, înfuriați, debusolați. Calculul politic era simplu: cine crede, bine, intră în portofoliul de votanți captivi ai partidului (menținuți cât mai mult acolo), cine nu crede va fi ignorat, sfidat, marginalizat. De ce? „Pentru că putem”.

Această nouă formulă de exercitare a puterii a creat mai multe feluri de „suportaci” ai puterii, căci relația trebuie să fi fost diferită pentru unii sau alții. Bunăoară, unora, bugetari, pensionari șamd, li s-au mărit veniturile, deci ei trebuia să fi răbdat cu plăcere acest regim „autoritar”. Altora toate argumentele li s-au părut false și premisele pe care se așeza guvernarea complet mincinoase și nerealiste. Ei au vrut să fie cârcotași, au vrut să fie protestatari, au vrut să fie #rezist. Aici a fost cheia întregii afaceri a referendumului, în a aprecia corect și realist câți erau de-un fel și câți de altul. Și de aici au pornit și evaluările greșite ale tuturor.  Și planurile greșite.

Căci Liviu Dragnea avea referendumul „pe țeavă”, dinainte pregătit pentru clipa de restriște când va avea nevoie de el. Iar aceasta s-a ivit după încercarea de puci din PSD, în urma căreia trebuia să se relegitimeze (și) public, după ce dejucase răzmerița din partid. Pentru Dragnea, a face să treacă referendumul (indiferent pe ce temă) i se părea „floare la ureche”, dar era ca și cum ar fi recâștigat alegerile din 2016. Din asta fiecare a înțeles ce-a vrut, dar nu prea ce trebuia sau ce se aștepta de la ei: de pildă, primarii PSD au înțeles că „alegerile” astea sunt pentru Dragnea, nu pentru ei, drept pentru care nici n-au prea pus „osul la treabă”, împingând răspunderea campaniei electorale către biserici; care biserici (nu doar cea ortodoxă), punându-și „ochelari de cal”, s-au implicat adânc, punându-și obrazul și onoarea în joc (fără folos, dar cu mari pierderi  de credibilitate); CpF-iștii s-au crezut salvatorii neamului, uitând că nu reprezintă nimic și că n-au nici un instrument de convingere asupra oamenilor (nici măcar inteligența); complet lipsiți de viziune și pragmatism, liberalii s-a băgat și ei „unde nu le fierbe oala” și s-au ars; presa partizană (care crede că a câștigat toate alegerile) a fost adusă „cu picioarele pe pământ”, cu pierderi mari de argumente, obraz și deontologie…

Și peste toate, neclintit ca o stâncă, deasupra tuturor, neînțeles și neascultat de nimeni, în contra tuturor așteptărilor, stă poporul, care nu se duce la referendum și dă planurile tuturor peste cap. Cum îmi spunea un prieten istoric astăzi: din când în când (dar în momente importante), poporul român are sclipiri de geniu. Nu știm când, nu știm de ce, nu știm dacă. Un fel de instinct de supraviețuire care-l ajută să treacă de clipele grele, de care a avut și va avea parte cu prisosință.

Sigur că n-a câștigat nimic încă, dar își trage sufletul ca după o mare osteneală.

Viorel NISTOR
    Trimite prin e-mail