vineri, 21 septembrie 2018

Publicat la 13:02:00 de

Un nou început


Şcoala Postliceală Auxila Mediaş şi-a deschis porţile în noul an de învățământ. 80 de cursanți au început cursurile la cele două specializări.


Alex PÎNTEA

Festivitatea de deschidere a avut loc, luni după-amiază, în amfiteatrul şcolii. Cei 80 de boboci s-au alăturat astfel colegilor din anii II și III de la specializările „Asistent medical generalist“ şi „Asistent medical de farmacie“. La deschiderea anului școlar au luat parte primarul Gheorghe Roman, managerul Spitalului Municipal Mediaș, Gheorghe Nicorici, Ute Schäufler, vicepreședintele Auxila Akademie din Germania, care este finanțatorul școlii, dar și alți parteneri de practică ai unității de învățământ. „Mulțumesc tuturor absolvenților de liceu din acest an și nu numai care au avut încredere în noi și au venit la Școala Postliceală Auxila. Astfel, putem spune că în acest an ne-am ocupat locurile în proporție de 100%“, a explicat Viorel Pasc, directorul unității de învățământ medieșene.

O nouă provocare

Cei mai emoționați au fost, fără doar și poate, cei 80 de cursanți care au intrat în anul I. „Am foarte încântată să văd atâția elevi care s-au înscris la această școală pentru a deveni asistenți medicali. Personal, sunt mândră de alegerea pe care am făcut-o și sper să progresez în fiecare zi, să fiu demnă de această profesie“, a mărturisit Roxana Maior, unul dintre „bobocii“ școlii.



Fără taxă, dar cu bursă

De acum, elevii de la specializarea „Asistent medical generalist“, vor fi susținuți mai mult de angajatorii germani. Concret, asta înseamnă că li se plăti taxa de școlarizare, iar, în plus, în fiecare lună vor primi burse. Astfel, la finalizarea ciclului școlar, viitorii absolvenți vor acumula suma de 4.200 euro, stagii de practică în Germania în clinici, spitale și centre de îngrijire și vor avea, totodată, locuri de muncă asigurate.

VIOREL PASC | director: „Și în această toamnă venim cu o serie de surprize care se adresează elevilor anului I de la specializarea «Asistent medical generalist». Ei vor primi burse de școlarizare, li se va plăti taxa de școlarizare, vor efectua stagii de practică atât în România, cât și în Germania, iar la final vor avea locuri de muncă bine plătite în Germania.“


    Trimite prin e-mail