vineri, 21 septembrie 2018

Publicat la 12:55:00 de

Mobilizare generală


Medieşenii au participat în număr mare la Ziua de Curăţenie Naţională. 


Alex PÎNTEA

1.888 persoane de toate vârstele din Mediaș au fost implicate, sâmbăta trecută, în acțiunea de voluntariat Let’s Do It România 2018. Acestea au strâns într-o singură zi 793 saci deșeuri. Ca şi la ediţiile anterioare, municipalitatea, societăţile subordonate, organizaţii non-guvernamentale dar şi multe societăţi comerciale din oraş s-au implicat activ în această acţiune de amploare. Let’s Do It România a strâns alte sute de voluntari în nordul judeţului Sibiu.


Curățenie în natură

Scopul declarat al acțiunii a fost acela de a igieniza zonele cu probleme din municipiul Mediaș, dar şi din jurul acestuia. Cea mai mare acţiune națională de voluntariat a debutat în Piaţa Corneliu Coposu, apoi participanţii, împărţiţi pe echipe, au plecat în zonele care le-au fost repartizate. Timp de mai multe ore, ei au strâns o cantitate impresionantă de deşeuri şi au dat un model de simț civic.


Alături de prieteni

La eleşteul situat pe drumul spre comuna Moşna, mai mulţi voluntari au igienizat zona exemplar. „Am venit împreună cu mai mulţi prieteni la Let’s Do It. Sper să se vadă că oamenii s-au implicat şi să nu mai arunce deșeuri la întâmplare. Am vrea să vadă toată lumea că s-a făcut ceva și să se mențină curățenia”, a explicat unul dintre aceștia. 


Primarul Roman le mulțumește voluntarilor

Municipalitatea s-a alăturat și de această dată campaniei. Primarul Gheorghe Roman a pus umărul la ecologizare.  „Dacă ar fi să vorbim de numărul de participanți, putem să spunem că acesta s-a dublat față de anul trecut. Medieșenii sunt receptivi la astfel de evenimente. Eu le mulțumesc pe această cale personal tuturor celor care au venit, le mulțumesc cadrelor didactice, mulțumesc Cristinei Pustai pentru implicare. Pot să vă spun că, spre deosebire de anul trecut, din discuțiile pe care le-am avut cu oamenii care au participat la acest eveniment, reiese faptul că nu a mai fost adunat așa mult gunoi din pădure. Acest lucru mă bucură și îmi doresc ca în anii care urmează să venim într-o plimbare și să nu găsim mizerie deloc, dacă se poate, prin pădure”, a spus edilul-șef.



    Trimite prin e-mail