vineri, 14 septembrie 2018

Publicat la 9/14/2018 05:07:00 p.m. de Anonim

Medieșenii sunt așteptați în număr mare la ediția din acest an a evenimentului Let’s Do It România


Evenimentul se va desfăşura pe tot parcursul zilei de sâmbătă. Medieşenii și nu numai ei vor ajuta la igienizarea arealelor naturale cu probleme. Primăria Mediaş este şi de această dată partener al acestei acţiuni de voluntariat. Anul trecut, peste 1.000 de persoane au participat la evenimentul Let’s Do It Mediaș și au strâns aproximativ 5,2 tone de deșeuri.


Alex PÎNTEA

În data de 15 septembrie, Mediaşul va ieşi la curăţenie. Acţiunea de igienizare va avea loc după acelaşi scenariu ca şi în anii anteriori. La prima oră a dimineții, participanții se vor strânge în Piața Corneliu Coposu, iar ulterior se va pleca în zonele care urmează să fie igienizate. „Activitatea de anul acesta se va desfășura sâmbătă, începând cu ora 9.00, când voluntarii vor lua parte la o amplă acțiune de curățenie, având, de asemenea, prilejul de a fi un exemplu pozitiv pentru cei din jur, în ceea ce privește păstrarea unui mediu înconjurător cât mai curat. Se dorește prin această activitate educarea și responsabilizarea întregii populații a municipiului nostru. Practic, ajutăm atât mediul înconjurător, cât și pe noi înșine“, spune Anamaria Prodan, șef Serviciu Relații în cadrul Primăriei Mediaș. 

Partener constant

Ca şi la ediţiile din anii anteriori, Primăria Mediaş este partener local al Let’s Do It. Misiunea proiectului constă în mobilizarea cetățenilor, a autorităților publice, a societății civile, a companiilor private și a mass-media pentru curățarea arealelor naturale din jurul localităților României.


„La fel ca în fiecare an, Primăria municipiului Mediaș se alătură și în 2018 campaniei «Let`s Do It, România», care va reuni, la nivel internațional, 150 de țări sub umbrela «World Cleanup Day» și care se va desfășura sâmbătă, 15 septembrie. Dorim ca municipalitatea să fie un exemplu pozitiv pentru toți cetățenii, pe care îi invităm să se alăture în număr cât mai mare campaniei de curățenie și să devină, la rândul lor, un exemplu de urmat pentru cei din jur, în ceea ce privește păstrarea unui mediu înconjurător cât mai curat“, a subliniat Prodan.


Surprize pentru voluntari

Primăria Mediaș va organiza un concert pentru persoanele care vor lua parte la acțiunea de voluntariat Let’s Do It România. Astfel, în după-amiaza zilei de 15 septembrie, voluntarii vor fi invitați la Grădina de vară, acolo unde municipalitatea va pregăti mai multe recitaluri surpriză. „Toți medieșenii care au făcut parte din echipa de voluntari ai  Let’s Do It România și care și-au adus contribuția la cea mai mare mișcare socială de protecție a mediului sunt așteptați la Grădina de vară, sâmbătă, 15 septembrie, de la ora 17.00. Toți cei prezenți vor avea parte de numeroase surprize pregătite de către municipalitate“, a mai precizat purtătoarea de cuvânt a Primăriei.


Un milion la nivel național

La jumătatea lunii august, Let’s Do It, Romania! a anunțat lansarea inițiativei de curățenie World Cleanup Day, care își propune ca, pe 15 septembrie să mobilizeze toți românii la cea mai ambițioasă acțiune civică de până acum. La nivel internațional, 150 de țări se unesc în cea mai mare mișcare civică. Obiectivul acesteia este de a mobiliza 5 la sută din populația Globului pentru a produce o schimbare reală de comportament față de resurse și față de deșeurile generate. În România, Let`s Do It, Romania! își propune să mobilizeze un milion de voluntari. Înscrierea pentru Ziua de Curățenie Națională se face pe www.letsdoitromania.ro, iar cei înscriși vor putea să-și aleagă zonele pe care le curăță prin intermediul aplicației World Cleanup.
    Trimite prin e-mail