miercuri, 1 august 2018

Publicat la 10:07:00 de

„Florile Visei“ au făcut spectacol la Sibiu

Ansamblul folcloric „Florile Visei“ din Șeica Mare, îndrumat de instructorul Florin Dragotă, a primit ropote de aplauze pe scena Muzeului în aer liber din Dumbrava Sibiului.


Tinerii și-au arătat cu mândrie portul și tradițiile, sâmbătă, 28 iulie, în cadrul spectacolului folcloric prilejuit de Olimpiada Națională „Meșteșuguri artistice tradiționale“. „Ansamblul «Florile Visei» este o mândrie pentru noi. Sunt deja vreo șase ani de când instructorii Florin și Aura Dragotă pregătesc cu drag acești copii, iar mulți dintre ei ne-au mărturisit că ansamblul este, pentru ei, o a doua familie. Administrația locală îi felicită pentru că duc mai departe obiceiurile și tradițiile locale și îi susținem inclusiv material, în condițiile în care, an de an, activitatea ansamblului «Florile Visei» este finanțată de la bugetul local, prin agenda culturală a comunei noastre“, a explicat Nicolae Șușa, primarul comunei Șeica Mare.
Manifestările celei de-a XXIII-a ediție a Olimpiadei Naționale „Meșteșuguri artistice tradiționale“, organizată de Muzeul ASTRA și Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, au atras 13.997 vizitatori în perioada 24-30 iulie. Împreună cu „Florile Visei“, în programul artistic al Olimpiadei au evoluat orchestra de tineret din Drente - Olanda și soliști și instrumentiști de la Palatul Copiilor Sibiu, Moșna, Satu Mare și Braniștea. (A.L.)
    Trimite prin e-mail