miercuri, 29 august 2018

Publicat la 12:13:00 de

Absolvenţi cu acte în regulă


Promoția 2018 a Școlii Postliceale Auxila Mediaș a încheiat cu brio examenele de absolvire.


Alex PÎNTEA

Cei 60 de absolvenți de la specializarea Asistent medical generalist au încheiat, săptămâna trecută, examenele de absolvire. Alți 20 de elevi de la specializarea Asistent medical de farmacie au susținut examenele de absolvire în luna iulie. Acestea s-au încheiat cu note mari și foarte mari pentru ei. „Noi am numit-o «generația Centenarului», pentru că suntem în anul Centenarului. Este o generație bine pregătită, lucru care a fost confirmat la examenele de absolvire care au fost în luna august pentru asistenții medicali generaliști, respectiv luna trecută pentru specializarea Asistent medical de farmacie“, a explicat Viorel Pasc, directorul Școlii Postliceale Auxila Mediaş.


Gata pentru muncă

Promoția 2015-2018 a Școlii Postliceale Auxila Mediaș este a doua din istoria unității de învățământ. Cei 80 de cursanți au promovat cu brio examenele, astfel că, de acum înainte, pot profesa în domeniul ales. În perioada următoare, aceștia urmează să se angajeze în sistemul medical românesc sau cel german, școala fiind preluată anul trecut de Auxila, un jucător important pe piața medicală din Germania. „Suntem bucuroși că avem o nouă promoție de asistenți medicali, atât pentru România, cât și pentru Europa. Avem nevoie de fiecare dintre cei care au învățat această meserie, asta deoarece în toată Europa este o criză de asistenți medicali. Suntem bucuroși că există această școală la Mediaș, care pregătește elevi la un nivel ridicat și vine în fiecare an cu serii de absolvenți de care pacienții au atâta nevoie“, a spus Jurgen Debus, preşedintele Auxila Akademie.

Fără taxă, dar cu bursă

Povestea Școlii Postliceale Auxila Mediaș merge mai departe, iar viitorul se anunță a fi unul cu multe surprize plăcute pentru elevii săi. Astfel, din această toamnă, elevii de la specializarea Asistent medical generalist, vor fi susținuți de angajatori germani. Concret, asta înseamnă că li se va acoperi taxa de școlarizare, iar în plus, în fiecare lună vor primi burse de școlarizare. Astfel, la finalizarea ciclului de școlarizare, viitorii absolvenți vor acumula suma de 4.200 euro, stagii de practică în Germania în clinici, spitale și centre de îngrijire și vor avea, totodată, siguranța unor locuri de muncă bine plătite.
    Trimite prin e-mail