vineri, 6 iulie 2018

Publicat la 7/06/2018 07:38:00 a.m. de Anonim

Țeapă din ușă-n ușă


O pensionară din Mediaș a fost păcălită de doi bărbați care s-au dat drept instalatori. Aceștia i-au furat femeii suma de 8.700 lei din locuința sa de pe Aleea Tomis, din cartierul Gura-Câmpului. Compania Apa Târnavei Mari avertizează că nu derulează niciun fel de campanie de verificare a rețelelor interioare de apă și canalizare. Totodată, operatorul face un apel la medieșeni să fie vigilenți când primesc vizita unor persoane necunoscute care susțin că sunt angajații companiei.


Alex PÎNTEA

Săptămâna trecută, doi indivizi încă neidentificați au pătruns în locuința unei vârstnice, sub pretextul unor verificări ale instalațiilor, și i-au furat toții banii pe care îi avea aceasta în casă. „O medieșeancă a reclamat faptul că, la orele dimineții, sub pretextul că sunt instalatori, două persoane necunoscute au pătruns în locuința sa și au sustras suma de aproximativ 9.000 de lei. Polițiștii medieșeni au deschis un dosar penal de cercetare privind săvârșirea infracțiunii de furt și desfășoară activități specifice, în vederea identificării autorilor și aplicării măsurilor legale“, detaliază Elena Welter, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Sibiu.

Recomandări de la ATM

Reprezentanții companiei Apa Târnavei Mari S.A. susțin că nu derulează niciun fel de campanie de verificare a rețelelor interioare de apă și canalizare, acolo unde de altfel nu au competențe. De asemenea, au făcut o serie de recomandări pentru a evita astfel de situații neplăcute. „În ultimele zile, ne-au fost semnalate cazuri în care anumite persoane s-au prezentat la ușile medieșenilor și, sub pretextul că sunt angajați ai companiei Apa Târnavei Mari, au pătruns în imobile, susținând că efectuează anumite verificări ale instalațiilor. La finalul «verificării», au păgubit clienții cu diferite sume de bani pentru serviciile prestate și au sustras bunuri din casele acestora. Aducem la cunoștința clienților noștri faptul că operatorul Apa Târnavei Mari nu derulează niciun fel de campanie de verificare a rețelelor interioare de apă și canalizare și vă rugăm să fiți vigilenți asupra persoanelor care vă bat la ușă și susțin că sunt angajații companiei noastre”, a precizat Milu Oltean, șef birou Relații Publice și Comunicare în cadrul societății Apa Târnavei Mari.

MILU OLTEAN | purtător de cuvânt SC Apa Târnavei Mari SA: „Angajații societății noastre nu pretind și nu încasează sume de bani la domiciliul clienților, așadar, refuzați plata pe loc către presupușii angajați ai operatorului! Valoarea serviciilor prestate de reprezentanții ATM se regăsește distinct pe o factură separată de prestări servicii, aferentă lunii respective.“

Nu se încasează bani la domiciliu

Reprezentanții operatorului regional mai transmit că angajații săi nu sunt abilitați să execute lucrări la domiciliu. De asemenea, aceștia nu pretind și nu încasează sume de bani. „Nu permiteți accesul în locuința dvs. decât acelor reprezentanți ai societății Apa Târnavei Mari, care au asupra lor o legitimație de serviciu. Vă recomandăm să examinați acest document cu atenție, iar în cazul în care aveți cea mai mică suspiciune, să contactați societatea noastră pentru informații suplimentare la numerele de telefon: 0269-845919, 0269-830828 sau 0269-841425. Conform Legii 241, limita de competență a operatorului este domeniul public, așadar reprezentanții companiei nu execută lucrări sau verificări la rețelele interioare“, a subliniat Milu Oltean.
    Trimite prin e-mail