joi, 5 iulie 2018

Publicat la 14:20:00 de

Fără permis la volan

Un tânăr în vârstă de 29 ani, din Ighișu Nou, a fost depistat la volan fără permis și cu mașina neînmatriculată.

La sfârșitul săptămânii trecute, acesta fost oprit în trafic pe strada Bisericii din sat. Polițiștii au constatat că bărbatul nu deține drept de conducere, iar, în plus, autoturismul era neînmatriculat, numărul de înmatriculare fiind fals. Pe numele celui aflat la volan s-a întocmit dosar penal de cercetare privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, conducerea unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat, respectiv conducerea unui autovehicul cu număr de înmatriculare fals. (A.P.)
    Trimite prin e-mail