joi, 1 februarie 2018

Publicat la 2/01/2018 11:25:00 a.m. de Redacţie

Campion la infracțiuni rutiere

Un conducător auto care a avut permisul suspendat de 47 ori în zece ani a „comis-o“ din nou. 


La sfârșitul săptămânii trecute, pe Drumul Național 14, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe raza localității Ruși, de către un bărbat în vârstă de 45 de ani, din județul Gorj. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că bărbatul are dreptul de a conduce suspendat după ce, în ultimii zece ani, a fost depistat conducând cu permis necorespunzător categoriei sau cu dreptul de a conduce suspendat de nici mai mult, nici mai puțin de 47 de ori.
De această dată, polițiștii sibieni i-au întocmit dosar penal de cercetare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice având acest drept suspendat. Bărbatul din Gorj a ajuns în această situație în condițiile în care a urmat calea legală și a reușit să își redobândească calitatea de șofer, explică reprezentanții IPJ Sibiu. „Parte din dosarele pe care le-a avut s-au soluționat cu anularea dreptului de a conduce, însă el și-a putut recăpăta acest drept respectând procedura obișnuită. Noua faptă a fost constatată de către colegii mei, care i-au întocmit un nou dosar pe loc, depinde de ce măsură va dispune procurorul de caz”, a declarat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Sibiu. (Alex PÎNTEA)
    Trimite prin e-mail