joi, 11 ianuarie 2018

Drum modernizat

În perioada imediat următoare, Consiliul Judeţean Sibiu va demara procedura de achiziţie a proiectului tehnic şi a serviciilor de supervizare lucrări pentru „Revigorarea turismului în situl UNESCO Valea Viilor prin modernizarea drumului județean DJ 142G Copșa Mică-Motiș”, după ce președintele Daniela Cîmpean a semnat, pe 28 decembrie 2017, contractul de finanțare pentru cel de-al cincilea proiect finanțat din fonduri guvernamentale prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL).


Valoarea totală a investiţiei este de 21.478.288,72 lei (inclusiv TVA), din care finanţarea prin PNDL este de 20.903.963,32 lei, iar contribuţia proprie a Consiliului Județean, de 574.325,40 lei. Pe lângă lucrările de modernizare a părţii carosabile, proiectul prevede lucrări la sistemul de scurgere a apelor, semnalizări şi marcaje rutiere, amenajarea intersecţiilor cu drumurile laterale şi lucrări de stabilizare a drumului. De asemenea, pe lungimea drumului, se află șase poduri, din care cinci necesită reabilitare, iar unul urmează a fi demolat şi va fi construit un pod nou. Durata estimată de execuție a obiectivului de investiții este de 36 luni.
Drumul județean DJ 142G face legătura între orașul Copșa Mică și satul Motiș, pornind din drumul național DN 14, și totalizează o lungime de 10,67 km. (A.L.)