joi, 14 decembrie 2017

Publicat la 11:49:00 de

Învățământ medical cu mijloace moderne la Auxila


Școala Postliceală Auxila Mediaș va da în folosință cel de-al doilea cabinet de nursing.
 
Autor: Alex PÎNTEA

Moș Nicolae a venit din Germania la unitatea de învățământ din municipiul de pe Târnava Mare! Aceasta a primit din partea a doi parteneri germani aparatură medicală de ultimă generație, consumabile și mobilier medical. Cu ajutorul acestora va fi amenajat în viitorul apropiat cel de-al doilea cabinet de nursing al școlii.

Parteneri pentru viitor

Școala Postliceală Auxila Mediaș a primit din Germania, sub formă de donație aparatură medicală, mobilier și consumabile cu ajutorul cărora va avea pentru elevii săi un al doilea cabinet de nursing. Acestea au ajuns la Mediaș la sfârșitul săptămânii trecute. Astfel, cursanții de la specializarea „Asistent medical generalist” vor putea efectua practica de specialitate la standarde internaționale și vor fi mult mai bine pregătiți pentru cerințele pieței muncii din România și Germania. „Primii absolvenți au ajuns - datorită Auxila - în căminele noastre. Suntem foarte mulțumiți de ei și suntem pregătiți să sprijinim școala cu materiale și tot ce au nevoie, pentru că până la urmă avem de câștigat ambele părți. Asta înseamnă că Auxila va avea un partener de nădejde în noi”, a explicat Jurgen Horras, unul dintre partenerii școlii. 

Practică în Germania

La sfârșitul săptămânii trecute, a fost present la Mediaș și Thomas Haas, cel care a contribuit, alături de Jurgen Horras, la donația făcută Școlii Postliceale Auxila. Acesta a subliniat că este important ca practica elevilor să aibă loc în Germania. „Pentru noi, este foarte important ca, pe timpul școlii, practica să se desfășoare în Germania. Ne dorim ca viitorii angajați să știe exact ce îi așteaptă în Germania, atât din punct de vedere profesional, cât și social sau de integrare. De aceea, suntem convinși că decizia de a lucra în Germania va fi influențată foarte mult de această practică. Sunt convins că atât angajatorul, cât și viitorul angajat vor contribui la o viziune clară în decizia privind viitorul într-o instituție de profil”, a arătat Haas.

Gata în ianuarie

În această perioadă, se lucrează la amenajarea celui de-al doilea cabinet de nursing al Școlii Postliceale Auxila Mediaș. Acesta va fi dat în folosință în a doua parte a lunii ianuarie. „Suntem foarte încântați și mulțumiți de absolut tot ceea ce am primit în dar de la partenerii noștri. Atât mobilierul, aparatura medicală și consumabilele ne vor ajuta foarte mult în pregătirea practică la cel mai înalt nivel a elevilor noștri”, susține Casandra Irimie, profesor de nursing în cadrul Școlii Postliceale Auxila Mediaș. 
    Trimite prin e-mail