joi, 21 septembrie 2017

Zi istorică pentru Aeroportul Internaţional Cluj. A atins pragul de 2 milioane de pasageri şi se pregăteşte pentru 7 milioane - VIDEO



Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj a înregistrat, azi, pentru prima dată în istoria sa, două milioane de pasageri într-un an, iar evenimentul a fost marcat într-un cadru festiv, în prezenţa oficialităţilor judeţului.


Autor: Bianca PREDA

“În 2004-2005, senatorul Marius Nicoară a început un plan şi a crezut în Aeroportul Cluj că va face peste două milioane de pasageri. Preşedintele Alin Tişe a continuat cu succes planul”, a spus directorul aeroportului, David Ciceo, în cadrul evenimentului de premiere a pasagerului cu numărul 2.000.000.
Pasagerul cu numărul 2 milioane a fost transportat pe zborul LO 651 Varșovia – Cluj-Napoca, al companiei aeriene LOT Polish Airlines, care a aterizat joi la ora 13.20. Pasagerul cu numărul 2 milioane a fost o tânără de 34 de ani din Satu Mare, care lucrează în Cluj-Napoca la o companie americană şi care a călătorit la Varşovia în interes de serviciu. Ea a primit din partea companiei aeriene LOT un bilet dus-întors Cluj-Varşovia.
“Sunt foarte surprinsă, emoţionată, nu m-am aşteptat la aşa ceva. A fost o surpriză enormă. Doresc Aeroportului Cluj să aibă cât mai multe milioane de pasageri de acum înainte şi numai bine, mult succes în tot ceea ce fac. Călătoresc destul de des în afară”, a spus Ioana.
La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Cluj a spus că va continua investiţiile de care are nevoie aeroportul.
“Atingerea pragului record de două milioane de pasageri la doar trei luni de la sărbătorirea pasagerului un milion este o dovadă a trendului ascendent de creştere a traficului aerian. Până la finalul anului ne aşteptăm ca traficul să depăşească 2,7 milioane de pasageri”, a mai spus David Ciceo.
Potrivit lui Ciceo, Aeroportul şi Consiliul Judeţean Cluj pregătesc un plan pentru atingerea a 7 milioane de pasageri.
“Felicităm pasagera cu numărul 2.000.000 pentru prima dată în istoria Aeroportului Internaţional Cluj. Este un moment deosebit. O creştere foarte mare a traficului. Anul acesta, aeroportul are deja 100 de ani de la prima aterizare, iată că aniversăm şi pentru prima dată 2 milioane de pasageri. Vom finaliza în acest an cu peste 2,8 milioane de pasageri. Sprijinul Consiliului Judeţean în dezvoltarea aeroportului a dat roade. Urmează să prezentăm zilele următoare un plan de dezvoltare pentru 7 milioane de pasageri. De la începutul anului am anticipat deja 2,7 milioane, vom depăşi această cifră. Având în vedere că anul trecut am avut 14 destinaţii noi, anul acesta avem 8 destinaţii noi. Ne bucurăm că putem fi în sprijinul clujenilor şi din punct de vedere al destinaţiilor şi din punct de vedere al traficului de marfă, care este în creştere. Avem o creştere de aproximativ 55%. Dacă anul trecut am avut peste 1,8 milioane de pasageri, anul acesta vom avea 2,8 milioane. Un milion de pasageri în plus, un record extraordinar. Aeroportul Cluj este unitatea cu cel mai mare risc din judeţ, cea mai complexă activitate. Dar reuşim să gestionăm cu bine această creştere. Compania Lot a oferit un bilet dus-întors la Varşovia. Suntem în discuţii cu companii noi, destinaţii noi. Dacă în 1996 aveam 30.000 de pasageri, în 2017 am reuşit să mărim de 100 de ori traficul. Ne apropiem de 3 milioane. Avem 45 de destinaţii regulate, o creştere impresionantă şi pentru ultimii 3 ani. Dacă în 2014 aveam 18 destinaţii regulate, acum avem peste 45 de destinaţii regulate şi un trafic dublu faţă de acum 3 ani. Estimăm că în 2030 vom avea 7 milioane de pasageri. Nu putem dezvălui  toate companiile noi şi destinaţiile, dar prima destinaţie nouă unde se vând deja bilete este Cluj-Frankfurt, compania Lufthansa, începând cu 31 octombrie. Anul viitor, vom depăşi 3 milioane de pasageri”, a mai spus directorul aeroportului.
“În ultimul an și jumătate Cluj-Napoca a devenit o stea în creștere a rețelei, cu un număr tot mai mare de pasageri care călătoresc nu doar spre Varșovia, ci și către alte destinații din oferta noastră, inclusiv SUA, Canada, Japonia, Beijing sau Coreea de Sud. Suntem foarte fericiți și onorați să fim cei care îl transportă astăzi pe pasagerul cu numărul 2.000.000 pe Aeroportul din Cluj-Napoca. Sunt sigur că LOT Polish Airlines a jucat un rol semnificativ în atingerea acestui mare record” a declarat Adrian Kubicki, Director Corporate Communications, LOT Polish Airlines.
Conexiunea dintre Cluj-Napoca și Varșovia a fost lansată și dezvoltată ca parte a strategiei de creștere profitabilă LOT, care a fost pus în aplicare de la începutul anului 2016. Bazat pe supozițiile fundamentale ale companiei, LOT intenționează să devină prima alegere nu numai pentru pasagerii care călătoresc din Polonia, dar și din alte țări din regiune.
În anul 1996, pe Aeroportul Internaţional Cluj s-au înregistrat 32.000 de pasageri şi exista o singură companie aeriană care opera zboruri, iar în 2017 există peste 45 de destinaţii spre 20 de ţări, prin intermediul zborurilor a 10 companii aeriene.