joi, 21 septembrie 2017

Spărgător după gratii


Un medieșean a fost reţinut pentru cinci fapte de furt şi furt calificat.


Autor: Alex PÎNTEA

 Zilele trecute, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Mediaș au reținut un bărbat în vârstă de 20 de ani, domiciliat în municipiul de pe Târnava Mare. Acesta este suspectat de săvârșirea a trei infracțiuni de furt calificat și două infracțiuni de furt.
În fapt, în perioada 17 august – 13 septembrie, persoana în cauză a sustras mai multe bunuri. Este vorba de televizoare, ceasuri, bani, panouri electrice, telefoane mobile, obiecte de îmbrăcăminte. Acestea au fost sustrase din locuințe sau autovehicule de pe raza municipiului Mediaș. „În urma investigațiilor efectuate, presupusul autor a fost identificat și reținut pentru 24 de ore. Acesta este cercetat pentru săvârșirea a trei infracțiuni de furt calificat și două infracțiuni de furt. Prejudiciul creat, aproximativ 20.000 de lei, a fost recuperat parțial. Cercetările continuă la nivelul Poliției municipiului Mediaș în vederea stabilirii și documentării întregii activități infracționale a persoanei în cauză“, a declarat agentul șef adjunct Elena Welter, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Sibiu.