vineri, 8 septembrie 2017

Prof. dr. Ioan-Ştefan Florian, recunoscut în elita neurochirurgiei mondiale


Medicina din Ardeal are din nou motiv de mândrie, după alegerea prof. dr. Ioan-Ştefan Florian în prima linie a neurochirurgiei mondiale, mai exact în funcţia de vicepreşedinte al Federaţiei Mondiale de Neurochirurgie.
Autor: Anca M. COLIBĂȘANU


Recentul Congres Mondial (WFNS Congress), desfășurat între 20-25 august, la Istanbul, a prilejuit alegerea prof. dr. Ioan-Ștefan Florian în funcția de vicepreşedinte at large. „Concret, fac parte din Consiliul de Administraţie al Federaţiei. Sunt cinci vicepreşedinţi continentali şi doi vicepreşedinţi at large, deci nu ţinem de un continent. Sigur că asta reprezintă o recunoaştere internaţională extraordinară. Mai în glumă mai în serios, la o altă scară, cum ar fi ca România să fie reprezentată în G8 sau G20? Sper ca prin această reprezentare să putem asigura o mai intensă şi puternică dezvoltare a neurochirurgiei române, sper ca factorii de decizie să înţeleagă necesitatea dotării tehnologice uniforme pe plan naţional, neurochirurgia fiind o specialitate aflată în directă conexiune cu dezvoltarea tehnologică. Este nevoie însă şi de o dezvoltare uniformă a resurselor umane în această specialitate, începând cu medicii, dar să nu uităm de cadrele medii care asigură bunul mers al îngrijirii bolnavilor. Voi încerca să îmi fac auzită vocea nu doar pe plan internaţional, ci din această poziţie voi putea fi mai atent ascultat şi pe plan naţional“, a declarat prof. dr. Ioan-Ştefan Florian (foto), pentru Monitorul de Mediaș.

Încredere în tânăra generație

Alegerea prof. dr. Ioan-Ştefan Florian în această funcţie deschide noi posibilităţi neurochirurgiei româneşti. „În ceea ce mă priveşte, voi încerca să sprijin medicii cei mai valoroşi să devină mai vizibili pe plan internaţional, voi face o intensă activitate de lobby internaţional pentru promovarea neurochirurgilor români, în paralel cu asigurarea unei prezenţe tot mai consistente a neurochirurgilor români, rezidenţi sau seniori, la toate activităţile internaţionale educaţionale şi ştiinţifice la care voi participa. Avem neurochirurgi de mare valoare pe care îi voi sprijini să se facă remarcaţi. Avem un potenţial extraordinar în rezidenţii noştri, avem un viitor de excepţie în studenţii pe care astăzi îi pregătim să devină neurochirurgii viitorului“, a mai spus prof. Florian.

Rolul WFNS

Rolul principal al Federaţiei Mondiale de Neurochirurgie (World Federation of Neurosurgery – WFNS) este de a asigura dezvoltarea neurochirurgiei ca o specialitate de vârf prin cunoaştere, educaţie, progres tehnologic, experienţă, cercetare, dezvoltare, care să se facă în mod cât mai echitabil pe întreg globul, iar Consiliul de Administraţie al WFNS stabileşte strategiile şi metodele prin care această dezvoltare să se desfăşoare şi să aibă loc.