miercuri, 26 iulie 2017

AMENINȚARE CU BOMBĂ la bordul unui avion care a decolat de pe Aeroportul Cluj | ACTUALIZARE


Un avion al companiei Wizz Air care făcea legătura între Cluj-Napoca și Londra Luton a avut peste două ore de întârziere, după ce pasagerii au fost evacuați din cauza unei alerte cu bombă care s-a dovedit falsă.

„Azi, 26 iulie, la ora 05.55, pe zborul Wizz Air W63301, cu destinatia Londra Luton, unul din pasageri a făcut afirmația că are o «bombă în bagajul de cabină». Având în vedere gravitatea situației create au fost declanșate  procedurile specifice. Zborul a avut o întârziere de 2 ore și 45 de minute. Pasagerului i-a fost întreruptă călătoria și a fost preluat pentru cercetare de către organele abilitate. Alarma s-a dovedit a fi falsă”, au precizat reprezentanții Aeroportului Internațional Cluj.
Potrivit acestora, celelalte zboruri nu au fost afectate și se desfășoară conform programului.
“Pe zborul W6 3301 de la Cluj la Londra Luton, din 26 iulie, în timpul îmbarcării, un pasager a afirmat că deține un dispozitiv exploziv. Echipajul Wizz de serviciu a urmat procedurile standard pentru a asigura siguranța tuturor pasagerilor, a echipajului și a aeronavei și a raportat imediat problema autorităților competente. Pasagerul a fost arestat și, după reverificarea tuturor bagajelor, a pasagerilor și a aeronavei, operațiunile obişnuite au fost reluate. Siguranța și securitatea reprezintă pentru Wizz Air prioritatea 0. Cazul este acum de competenţa poliţiei”, spun reprezentanții companiei.

Cine este bărbatul care a STRIGAT CĂ ARE O BOMBĂ ÎN BAGAJ

Incidentul alarmei false cu bombă care a avut loc, în această dimineaţă, pe Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” din Cluj-Napoca a fost declanşat după ce un pasager, cetăţean român din Bistriţa-Năsăud, i-a spus stewardesei că are o bombă în bagaj.

sursa foto b365.ro
 Potrivit directorului Aeroportului Internaţional Avram Iancu Cluj, David Ciceo, deşi s-a dovedit a fi nereală, afirmaţia este foarte gravă, iar bărbatul, care are 44 de ani, va trebui să suporte consecinţele faptei sale.
„Astăzi dimineaţă un pasager care era în avionul ce urma să decoleze spre Londra, la ora 05.55, a anunţat stewardesa că are o bombă în bagaj. Ca urmare a gravităţii acestei afirmaţii s-au pus în acţiune programul corespunzător acestei situaţii de criză, s-au luat toate măsurile necesare, au fost debarcaţi pasagerii, au fost controlate bagajele, avionul, s-a constatat că afirmaţia nu a fost reală. Cetăţeanul respectiv este cercetat de către poliţia de frontieră, urmează să suporte consecinţele pentru că este foarte grav, chiar dacă afirmaţia este nereală se încadrează pe codul aerian, va trebui să răspundă conform codului aerian, este o afirmaţie deosebit de gravă”, a declarat presei David Cideo.
În prezent, bărbatul este cercetat de Poliţia de frontieră şi urmează ca, tot azi, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, pentru continuarea anchetei.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Română, Alexandra Popescu, după petrecerea incidentului, comandantul aeronavei a declanşat procedura specifică în cazul unei ameninţări cu bombe. Imediat s-a întrunit consiliul de securitate al aeroportului, fiind dispuse măsurile specifice în astfel de situaţii. „Azi dimineaţă, în jurul orei 06.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca au fost informaţi de către autorităţile aeroportuare că la o cursă care trebuia să decoleze în direcţia Luton, Londra, comandatul aeronavei a declanşat procedura specifică în cazul unei ameninţări cu bombe. Imediat s-a întrunit consiliul de securitate al aeroportului, fiind dispuse măsurile specifice în astfel de situaţii. Astfel, a fost identificat un pasager, un cetăţean român, care la îmbarcarea în aeronavă, în cadrul discuţiilor cu însoţitoarea de bord a spus că are o bombă în bagajul de mână. După efectuarea controlului antiterorist suplimentar asupra aeronavei, pasagerilor şi bagajelor s-a stabilit că că nu există niciun pericol, fapt pentru care aeronava a decolat în direcţia Luton, cu o întârziere de 2 ore şi jumătate. Persoana în cauză, un cetăţean român cu vârsta de 44 de ani, domiciliat în judeţul Bistriţa-Năsăud s-a întrerupt călătoria şi poliţiştii de frontieră îl cercetează pentru săvârşirea infracţiunii de comunicare de informaţii false, care pun în pericol siguranţa zborului, infracţiune prevăzută de codul aerian, urmând să fie prezentat în cursul zilei de astăzi Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj în vederea măsurilor legale”, a spus reprezentantul Poliţiei de Frontieră.
La rândul său, directorul David Ciceo face un apel către toţi cei care călătoresc cu avionul să aibă mai multă grijă la afirmaţiile pe care le fac deoarece în contextul internaţional actual acestea vor atrage măsuri destul de severe. „Având în vedere şi contextul internaţional îi rugăm pe toţi pasagerii, pe toţi însoţitorii, să aibă foarte mare grijă la afirmaţiile pe care le fac în contextul de securitate european şi internaţional. Nici măcar glume deplasate nu se acceptă”, a spus Ciceo.
Potrivit unor surse, bărbatul din Bistriţa-Năsăud se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
La rândul său, compania Wizz Air, care deţine aeronava în cadrul căreia a avut loc alarma falsă, a transmis un comunicat prin care reafirmă preocuparea pentru măsurile de siguranţă. “Pe zborul W6 3301 de la Cluj la Londra Luton, din 26 iulie, în timpul îmbarcării, un pasager a afirmat că deţine un dispozitiv exploziv. Echipajul Wizz de serviciu a urmat procedurile standard pentru a asigura siguranţa tuturor pasagerilor, a echipajului şi a aeronavei şi a raportat imediat problema autorităţilor competente. Pasagerul a fost arestat şi, după reverificarea tuturor bagajelor, a pasagerilor şi a aeronavei, operaţiunile obişnuite au fost reluate. Siguranţa şi securitatea reprezintă pentru Wizz Air prioritatea 0”, se arată în comunicatul companiei aeriene.