vineri, 9 iunie 2017

Semnal de la Agnita: unul din trei copii este afectat de sărăcie în România



Un procent de 33% din copiii cu vârsta cuprinsă între 0 şi 6 ani suferă de privare materială severă în România, de peste trei ori mai mulţi decât media celor 28 de state europene, susţine vicepreşedintele Colegiului Naţional al Asistenţilor Sociali din România (CNASR), Cristian Roşu, potrivit unui raport de evaluare în domeniu.

„Asta înseamnă că nu-şi permit nici măcar şase din următoarele nouă lucruri: căldura în casă, chiria, ipoteca, să mănânce carne regulat, să meargă în vacanţă, să aibă televizor, maşină de spălat, telefon sau să facă faţă unor cheltuieli neaşteptate”, a declarat, ieri, Cristian Roşu.
Raportul a fost prezentat public aseară, în timpul unei conferinţe naţionale despre asistenţa socială care a avut loc la Agnita şi la care au participat peste o sută de specialişti, profesori şi preoţi, relatează Mesagerul de Sibiu.