joi, 15 iunie 2017

Aeroportul Internațional Sibiu – un partener activ al comunității locale (P)



Aeroportul Internațional Sibiu își propune să fie un partener activ al comunității pe care o deservește, prin derularea unor inițiative de responsabilitate socială și implicarea în acțiuni de educație non-formală și de informare cu privire la specificul activității aeroportuare.

În acest context, Aeroportul Internațional Sibiu a primit vizita unui grup format din 15 rezidenți din cadrul Centrului de Integrare prin Terapie Ocupațională (CITO) din Mediaș. Aceștia au avut oportunitatea de a trăi o experiență inedită din perspectiva unui pasager, precum și de a descoperi în mod direct și cu mare interes activități zilnice desfășurate la aeroport.
„Ideea acestei vizite a pornit de la unul din rezidenții CITO Mediaș. Grupul de doritori s-a format imediat și astfel a început miniproiectul «Vreau să văd un avion». Cei 15 tineri, rezidenți ai centrului nostru, au avut emoții încă de la plecarea din Mediaș. Restul a fost de poveste. Traseul foarte bine stabilit, însoțitorii din aeroport amabili, înțelegători și dornici să ne arate cât mai multe. Amintiri, poze, cunoștințe noi, într-un cuvânt o zi de poveste. Ne vom aminti cu drag ziua de 29 mai 2017, ziua când un vis a devenit realitate”, a declarat Daniela Hălmaci, director al Centrului de Integrare prin Terapie Ocupațională din Mediaș.
Această acțiune nu se dorește a fi una singulară, echipa aeroportului din Sibiu urmărind dezvoltarea de noi proiecte de acest fel pe viitor. În acest sens, au fost inițiate discuții cu reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu în vederea derulării unei acțiuni în parteneriat.
„Ne dorim ca astfel de acțiuni punctuale de responsabilitate socială să devină parte integrantă a activității desfășurate de către aeroport, încurajând și susținând inițiative similare, ce oferă valoare adăugată comunității locale” - Marius Ioan Gîrdea, director general al Aeroportului Internațional Sibiu.