luni, 29 mai 2017

Concursul Sibiu Jazz Festival, finanțat de Administrația Fondului Cultural Național


Pentru prima dată de la lansare, Concursul Internațional Sibiu Jazz Festival 2017, se separă de festival și va avea loc în perioada 10-12 noiembrie, la Sala Thalia din Sibiu.

„Suntem bucuroși să anunțăm faptul că, Concursul SJF a câștigat o finanțare nerambursabilă de la Administrația Fondului Cultural National (AFCN), clasându-se pe locul 4 pe țară, cu 94 de puncte dintr-un total de 100. Susținerea oferită de AFCN reprezintă recunoașterea valorii culturale a concursului care a promovat de-a lungul anilor cele mai importante nume ale jazzului românesc. De altfel, Concursul Sibiu Jazz Festival este singurul eveniment cultural sibian câștigător în cadrul secțiunii “Artele Spectacolului - Muzică”, obținând suma maximă acordată în cadrul programului – 75.000 lei“, au anunțat organizatorii, într-un comunicat de presă.
Artiștii încă se mai pot înscrie în Concursul SJF până la data de 18 septembrie, prin formularul disponibil pe site-ul organizatorului: http://concurs.sibiujazz.ro/ro/formular-de-inscriere_2017/, urmând ca rezultatele preselecției să fie anunțate luni, 25 septembrie. 

Despre Concursul Sibiu Jazz Festival

Concursul Sibiu Jazz Festival, inițiat în 1979, a crescut generații de ”copii” ai jazzului, artiști și iubitori de jazz, care au făcut din acest eveniment un prilej să se adune, să închege o comunitate de intelectuali, de oameni care să gândească liber și să se exprime ca atare. Nu există jazzman român a cărui evoluție să un fi fost marcată, în vreun fel sau altul, de Concursul și Festivalul de Jazz de la Sibiu.