duminică, 9 aprilie 2017

EDITORIAL | Oameni... și oameni

Te cam ia disperarea când vezi o copilă de 12 ani scrijelind pe Coloana Infinitului declarații de iubire, sub privirea mamei. Iar părinții, cum e turcul și pistolul. S-au contrariat de amendă, spunând că n-au văzut să fie vreun panou care să interzică asemenea fapte.  Să vezi și să nu crezi! La pol opus sunt oamenii responsabili. Destui. Care plantează, curăță, îngrijesc, dăruiesc, respectă și cărora le pasă.

Milu OLTEAN
Responsabilitatea și respectul sunt două dintre lecțiile importante pe care trebuie să le predăm celor care vin după noi. Din fericire, sunt destui părinți care își îndrumă copii să se implice în proiecte de voluntariat, în diferite conjuncturi din care să învețe ce înseamnă simțul civic, responsabilitatea și respectul pentru tot ce e în jur, începând de la trotuarul din jurul blocului și pâna la munca unor oameni. E mare lucru să-ți pese și să nu te gândești la tine ca la un om izolat, în mod egoist, ci să gândești în spiritul unei echipe în care joci la un moment dat. Iar echipa poate fi formată din gașca de prieteni, colegii de clasă, vecinii de cartier, orașul natal, orașul în care îți faci studiile și așa mai departe. Ești responsabil atunci când simți că faci parte dintr-un angrenaj, în care și tu ai un rol. Mai mic, sau mai mare, mai important sau mai puțin important, nu asta contează, ci faptul că ești parte din ceva. Nu poți decât să te bucuri, atunci când vezi tinerii mobilizându-se și învățând de la cei mai mari. Spre exemplu, să planteze un pom. S-a întâmplat acum câteva zile la noi în oraș și aș putea garanta că toți cei care au sădit un pom au lăsat acolo, pe deal și o parte din sufletul lor. Poate fi un sentiment mai frumos, decât să treci prin zonă peste vreo 15-20 de ani și să spui că un copac din pădure are rădăcini datorită ție? Poate fi un sentiment mai frumos decât acela să vezi o zonă curată și să știi că așa o să o găsești și mâine, pentru că nimeni nu mai aruncă ceva pe jos? Asta e normalitatea. Iar normalitatea e o stare simplă, care se traduce și prin respect și responsabilitate. Am vrut să încep cu lucruri pozitive, pentru că e important să fie așa. Exemple ca cel de mai sus sunt numeroase, iar cei care se implică și care arată că le pasă merită toate laudele. Dar nu întotdeauna avem doar exemple pozitive. Cred că ați văzut știrea de la Târgu Jiu, cu fetița care a scrijelit pe Coloana Infinitului, sub privirea mamei. Greu de înțeles asemenea comportament, să nu știi tu ca părinte mai nimic de Brâncuși și să nu-ți înveți copilul că trebuie să privească o operă de artă cu sfială și admirație, dar mai ales cu respect pentru creatorul ei... Ba să te mai și oftici că ai luat amendă și să nu înțelegi de ce, pentru că n-ai văzut nicăieri niciun afiș de interzis scrijelitul pe monumente. E crunt când nu-ți pasă, e trist când nu te interesează și când n-ai nicio urmă de respect. Dar, probabil, părinții respectivi ar fi fost la fel de contrariați și dacă fiica lor ar fi fost admonestată pentru că a smuls toate lalelele dintr-un parc și ar fi invocat, cu seninătate, că fiica este îndrăgostită de flori. Iar pasiunii nu i te poți opune. Asta e nepăsare și lipsă de respect. Bine că la pol opus sunt oameni responsabili. Mulți, îmi place să cred că tot mai mulți. Oameni care plantează, care îngrijesc, dăruiesc. Oameni cărora le pasă.