vineri, 3 martie 2017

Medieșenii au respectat tradiţia Mărțișorului


Mărţişoarele - simbolurile primăverii au avut căutare la Mediaş, ca în fiecare an, iar vânzătorii au încercat să adapteze oferta la cerere. Mulţi medieşeni le-au trimis mărţişoare rudelor și prietenilor din străinătate.


Autor: Alex PÎNTEA

Mărţişorul este o sărbătoare specific românească, care celebrează venirea primăverii. În fiecare an, în data de 1 Martie, li se oferă mărţişoare femeilor și fetelor apropiate, ca mici semne de mulţumire, considerându-se că acestea sunt aducătoare de fericire şi noroc. 


Mărţişoare ieftine

De la sfârşitul săptămânii trecute, primii comercianţi şi-a montat tarabele pe platoul din zona pieţei agroalimentare. Vânzarea a mers destul de bine încă de la început, iar asta pentru că mulţi medieşeni au venit şi au cumpărat mărţişoare pentru a le trimite rudelor plecate în străinătate. „Preţurile au fost acceptabile, chiar foarte acceptabile. Am venit cu produse noi la broşe, brăţări cu pandantive. Mărţişoarele s-au vândut începând de la 1 leu, am avut şi cu 4, 5 sau 7 lei. Oamenii trimit în străinătate la familii în Germania, în America, în Olanda. Să ştiţi că ei sunt destul de interesaţi. Chiar credeam că s-a pierdut tradiţia, dar oamenii încă revin şi folosesc acest prilej pentru a le oferi celor dragi ceva simbolic“, a explicat un comerciant de mărţişoare.

După posibilităţi

Printre cei care s-au învârtit prin faţa tarabelor de 1 martie, am stat de vorbă și cu un medieșean hotărât să respecte tradiţia. A cumpărat mărţişoare pentru toată lumea și consideră că este de datoria lui, pe care şi-o îndeplineşte în fiecare an. „Am respectat tradiţia în fiecare an. La fel fac şi de această dată. Mi se pare ceva perfect normal să vin să cumpăr mărţişoare pentru toate femeile care îmi sunt dragi”, a spus bărbatul. La o altă tarabă, era ceva mai multă agitaţie şi aceeaşi ofertă bogată. Mulţi, însă, priveau, iar apoi plecau liniştiţi mai departe. „Nu am cumpărat niciun mărţişor. Sunt cam scumpe. Aşa că, anul acesta cel puţin, nu am oferit mărţișoare. E criză în buzunarele noastre”, a spus râzând un alt medieşean.


Originea mărţişorului

Tradiţia spune că la originea Mărţişorului a stat o monedă de aur sau de argint, la care se ataşa o sfoară făcută din două fire răsucite, una roşie şi una albă, ce semnificau lupta vieţii asupra morţii, a sănătăţii împotriva bolii, şi care era purtată în general de persoanele sensibile, considerându-se că această amuletă era aducătoare de noroc şi fericire. Semnificaţia precreștină a Mărțişorului a rămas aceeaşi de-a lungul timpului, este un simbol al primăverii, al revenirii la viaţă. El ne aduce optimism şi credinţă în mai bine.