miercuri, 8 februarie 2017

Șofer în afara legii



Un bărbat din Slimnic s-a urcat la volan chiar dacă nu avea permis, se afla sub influența băuturilor alcoolice, iar mașina avea numere false.

Incidentul s-a petrecut la sfârșitul săptămânii trecute, pe Drumul Comunal 3 de pe raza comunei Slimnic. Polițiștii au identificat un conducător auto aflat la volanul unui autoturism care avea montate plăcuţe cu numere de înregistrare provizorii diferite faţă - spate. „În urma verificărilor, s-a constatat că şoferul, un localnic în vârstă de 35 de ani, nu posedă permis de conducere, iar cele două plăcuţe cu numere erau false, ele nefiind atribuite vreodată autoturismului în cauză. De asemenea, la testarea cu aparatul etilotest, a rezultat că bărbatul consumase alcool înainte de a se urca la volan, concentraţia rezultată fiind de 0,79 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, conducerea unui autovehicul cu numere false, conducere fără permis, respectiv conducere sub influenţa alcoolului”, a precizat Elena Welter, de la biroul de presă al Inspectoratului Județean de Poliție Sibiu. (A.P.)