joi, 26 ianuarie 2017

Publicat la 1/26/2017 10:12:00 a.m. de Redacţie

Cu cine mai asfaltăm în Mediaș?

Gospodaria Comunala

Municipiul Mediaș și-ar putea schimba operatorul de drumuri. Edilul-șef Gheorghe Roman consideră că ar trebui reziliat contractul cu Gospodăria Comunală. Decizia stă în mâinile consilierilor locali.

Autor: Alex PÎNTEA

Societatea Gospodăria Comunală nu are utilajele și personalul necesar pentru a putea executa programul anual de reparații și întreținere a drumurilor publice din oraș. Din acest motiv, aleșii locali trebuie să se pronunțe mâine cu privire la rezilirea contractului între Primăria Mediaș și actualul operator de drumuri.

Proiect „fierbinte“

Proiectul de hotărâre privind analiza contractului de delegare a serviciilor de administrare şi întreţinere a drumurilor publice din municipiul Mediaş este unul foarte important. Consilierii locali trebuie să decidă dacă vor rezilia contractul cu Gospodăria Comunală, societate aflată în imposibilitatea de a executa volumul de lucrări propus, dar și de a asigura calitatea acestora. „Poate că cel mai delicat punct de pe ordinea de zi din această lună este proiectul de hotărâre privind analiza contractului de delegare a serviciilor de administrare şi întreţinere a drumurilor publice. Practic, aici se va discuta raportul care există între Primărie și Gospodăria Comunală. Consilierii locali trebuie să hotărască dacă se continuă sau nu contractul cu Gospodăria Comunală”, a subliniat primarul Gheorghe Roman.

GHEORGHE-ROMAN-1

Opinia primarului: reziliem contractul cu Gospodăria Comunală și facem economie

Primarul Gheorghe Roman a mai explicat că, în viziunea sa, cea mai bună variantă este rezilierea contractului. Totodată, se impune și desemnarea prin licitație publică a unui nou operator de drumuri. „Eu cred că cea mai bună variantă pentru municipiul Mediaș în acest moment și când spun acest lucru mă refer că avem șanse mari să facem economii la bugetul local de sume importante, este aceea a rezilierii contractului și organizarea de licitație publică deschisă pentru ca cineva să vină și să se ocupe de administrarea drumurilor publice din municipiul Mediaș. Avem un program important de reabilitare a drumurilor pentru acest an. Vrem să alocăm pentru programul de asfaltări din acest an în jur de 10-11 milioane de lei”, a mai spus Roman.

Ședință amânată

Guvernul României a schimbat data ședinței Consiliului Local Mediaș din luna ianuarie. În condițiile în care Executivul a decis ca bugetarii să nu lucreze luni, 23 ianuarie, zi în care trebuia să aibă loc prima ședință ordinară din acest an, s-a decis ca aceasta să fie reprogramată pentru vineri. În aceste condiții, ședința Consiliului Local Mediaș a fost decalată cu patru zile, iar ordinea de zi ar putea suferi și ea modificări.

    Trimite prin e-mail