vineri, 13 ianuarie 2017

Bilanţ pozitiv la Muzeul Municipal Mediaș


Anul 2016 a fost unul bun pentru Muzeul Municipal Mediaș, atât prin prisma evenimentelor organizate, cât şi a numărului de vizitatori - în creștere ușoară comparativ cu anul anterior. Instituţia locală de cultură a găzduit o serie de evenimente deosebite care s-au bucurat de număr mare de oaspeți. 


Muzeul Municipal Mediaş a avut, anul trecut, aproape 4.000 vizitatori, cărora li s-au adăugat peste 2.500 persoane care au trecut pragul turnurilor de fortificație medievală, deschise în vară pentru public. Instituţia a găzduit 13 expoziţii temporare, trei conferințe, dar și alte evenimente printre care „Noaptea muzeelor medieșene“, o acțiune dedicată Zilei Eroilor și una intitulată „Școala Altfel la muzeu“. „Am avut deschise un număr de 13 expoziţii temporare pe lângă cele permanente care fac parte din portofoliul muzeului nostru. De asemenea, am reuşit să organizăm o serie de conferinţe la sediul nostru care au avut succes la public. Ca şi expoziţii, aş enumera cea realizată cu piese din patrimoniul nostru cu arme albe şi de foc, o serie de colaborări cu alte muzee din ţară - aş numi aici «Drumuri și cioburi. Povestea arheologică a unui tronson hunedorean de autostradă», o expoziţie itinerată de la colegii noştri de la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva şi, de asemenea, o altă expoziţie cu succes la public a fost «Flori de mină», realizată în parteneriat cu Casa Gazelor Naturale din Mediaş. Ca şi număr de vizitatori, a fost un an relativ bun, cu toate că am avut doar o uşoară creştere a numărului acestora faţă de 2015“, menționează muzeograful Viorel Ştef. (A.P.)