vineri, 16 decembrie 2016

EDITORIAL | „Să vină banii, să vină banii la băieţi!”

Tribunele urlă, galeriile se hârjonesc pe garduri, iar pe teren băieţii echipaţi în roşu calcă totul în picioare. Şuturi, coate, glezne, scuipături, căutături aprige. Galbenii respiră greu şi bifează gol după gol în propria poartă. Atmosfera se încinge pe măsură ce se apropie finalul meciului. Zboară petarde, „pe ei pe mama lor”, şi gata. Fluier final. Unii îşi ling rănile, alţii cântă şi fraternizează cu galeria. „Să vină banii, să vină banii, să vină banii la băieţi!”.


Milu OLTEAN
Nu-s prea multe de spus despre meci. Rezultatul era oarecum previzibil, după ce în jocurile locale din vară echipa roşie şi-a arătat colţii şi a muşcat din plin. Numai că echipa galbenă n-a înţeles mare lucru din tăvăleală şi a orbecăit în căutarea unui antrenor, a unui căpitan de echipă, a unei formule care să marcheze cât mai multe fotolii în Parlament. În ciuda declaraţiilor dinainte de marea partidă, nu le-a ieşit nimic. La finala campionatului roşii le-au dat cu terenul în cap galbenilor, care au părăsit terenul pe targă şi cu oţet pe la nas. Publicul 
i-a împins pe roşii din spate şi a fost „omul din teren”, care a dictat cum şi de unde să se marcheze. Mă rog, parte din public, pentru că unii spectatori nici măcar nu s-au uitat la meci, sau au fost mulţumiţi să spargă seminţe şi vorbe, în timp ce dădeau like-uri la grămadă. Orice discuţii sunt tardive, că or fi fost mai bătrâiori ăia care au făcut galerie pentru roşii, că suporterii galbenilor s-au mutat la alte sporturi sau spre echipe mai mici, cert e rezultatul final. Roşu în faţa ochilor! Alchimia succesului se sărbătoreşte cu urale în tabăra roşie, acolo unde se întrevede o hegemonie de 4 ani, aşa cum declama Meme hegemonia Stelei cu ceva vreme în urmă. Jucătorii din teren aruncă bezele înspre spectatori şi proclamă bunăstarea, jurând că-şi vor împărţi primele de meci cu publicul. Doar primele tot din banii de bilete se dau, iar la bilete tot spectatorii au cotizat. „Să vină banii, să vină banii la băieţi”, urlă din toţi rărunchii şi jucătorii şi publicul, care pare că-şi regăseşte cadenţa din tribunele de la marile meciuri din anii ’90, cu sloganuri contra jugului imperialist, contra veneticilor de neam şi ţară şi în favoarea celor care luptă pentru propăşirea neamului, pentru pensii, pentru măriri de salarii şi micşorări de taxe. Meciul e gata, de-acum echipa roşie e musai să-şi aleagă omul care să meargă să ridice trofeul deasupra capului şi cu un suflu nou să treacă la treabă. Aşa cum a promis tribunelor, echipa roşie vrea în Liga Campionilor, acolo unde-s bani mulţi, foloase nenumărate, servicii de lux pentru toată lumea, stadioane cochete şi gazon impecabil. La cum arată stadionul nostru naţional, cu tuşele trase cu rumeguş, cu brazde neregulate de iarbă şi porţi din fier ruginit e cam complicată ecuaţia, dar nu poţi să iei dreptul nimănui să viseze. Poate că... Cert e că e mult de muncă, dar treaba asta o auzim de 27 de ani. E mult de muncă, să facem, să dregem, să punem osul, să ţinem tinerii în galerie şi să nu-i mai lăsăm să plece pe alte stadioane din Europa. Şi indiferent cine a câştigat meciul, a fost la fel. Adică, după euforia meciului s-a ales praful. Dar n-are sens nici o urmă de pesimism, zău aşa, din contră! Cu optimism înainte: „Să vină banii, să vină banii, să vină banii la băieţi!”.