vineri, 9 decembrie 2016

Consiliul Local al Tinerilor a organizat prima ediție a Galei voluntarilor


Gala Voluntarilor s-a desfășurat duminică, în sala de ședințe „Daniel Thellmann“ din cadrul Primăriei Mediaș.


Autor: Alex PÎNTEA

Organizatorii au dorit să îi premieze pe voluntarii care activează în comunitatea locală și să răsplătească în acest fel eforturile lor. Luni au fost premiați și voluntarii Bibliotecii Municipale „Stephan Ludwig Roth“.

În premieră

Inițiativa organizării Galei voluntarilor, aflată la prima ediție a aparținut Consiliului Local al Tinerilor și s-a dorit a fi o modalitate de apreciere a implicarii în comunitate a tinerilor. „A fost un eveniment dedicat recunoaşterii meritelor voluntarilor şi a celor care sprijină mişcarea de voluntariat în comunitatea locală. A fost Gala Voluntarilor, ediția cu numărul 1 la Mediaș, iar invitați de onoare au fost cei care s-au implicat activ într-o serie întreagă de acțiuni. A fost prima revedere completă a minunatei familii formate acum ceva ani în urmă”, a explicat Silvia Sas, primarul tinerilor din Mediaș.

Voluntarii din bibliotecă

Ziua internațională a voluntarilor a fost marcată în municipiul Mediaș și la Biblioteca Municipală „Stephan Ludwig Roth“, acolo unde au fost premiați 30 de voluntari, tineri și seniori. Cunoscuți ca și „Voluntarii cărților din bibliotecă“, aceștia s-au implicat activ pe parcursul anului în toate activitățile instituției. Evenimentul desfășurat luni după-amiază, la Biblioteca Municipală, a marcat doi ani de existență a programului de voluntariat în cadrul instituției. Voluntarii au fost recompensați cu diplome, cărți și dulciuri.

Se sărbătorește anual

Ziua Internațională a Voluntariatului a fost înființată în anul 1985, de către Organizația Națiunilor Unite. Aceasta este celebrată în fiecare an, la data de 5 decembrie, și le oferă voluntarilor și organizațiilor ocazia de celebra munca în folosul celorlalți, de a împărtăși valorile voluntariatului și de a le promova în cadrul comunităților, al organizațiilor neguvernamentale, al agențiilor ONU, al autorităților guvernamentale sau al sectorului privat. În această zi sunt onoraţi toţi cei care s-au implicat în acţiuni voluntare în comunitate, la nivel naţional sau global, şi au adus schimbări pentru o mai bună guvernare, pentru coeziunea socială şi dezvoltare. În România, această zi este marcată începând cu anul 2000, atunci când Centrul Național de Voluntariat „Pro Vobis”, atunci centrul local de voluntariat în Cluj-Napoca, a organizat prima gală județeană de decernare a premiilor pentru implicarea în comunitate, eveniment dedicat recunoașterii voluntarilor și celor care sprijină mișcarea de voluntariat în România.