joi, 24 noiembrie 2016

Publicat la 11/24/2016 04:15:00 p.m. de Anonim

Instituțiile abilitate au testat planul de acțiune în caz de inundații la Mediaș



Comitetul local pentru situaţii de urgenţă şi-a testat reacţia în caz de necesitate.


Autor: Alex PÎNTEA

Stația de captare a apei brute din Mediaș a fost protejată de o inundație produsă pe râul Târnava Mare cu ajutorul unui dig circular. Acesta a fost scenariul unui exercițiu pentru situații de urgență organizat, la sfârşitul săptămânii trecute, de către Primăria Mediaș în colaborare cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Administrația Bazinală Mureș, Apa Târnavei Mari, ECO-SAL și Serviciul Public de Ecologizare.

Obiectiv strategic

Conform scenariului pregătit, s-a produs o inundație pe râul Târnava Mare cu depășirea cotelor de apărare, astfel că în jurul amiezii s-a dat alarma. Forțele de intervenție s-au mobilizat la stația de captare apă brută, un obiectiv principal care trebuia apărat, iar în jurul acestuia s-a construit un dig circular de 250 de metri. „Scenariul exerciţiului a fost inundaţie pe râul Târnava Mare, cu depăşirea cotelor de apărare. În acest sens, unul dintre obiectivele principale de apărat este priza de apă brută, pentru că municipiul are nevoie în orice situaţie de apă. Am colaborat la desfăşurarea exerciţiului cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, cu Apele Române, respectiv Administraţia Bazinală Mureş, Apa Târnavei Mari, ECO-SAL şi Serviciul Public de Ecologizare. Conform scenariului, cota digului a fost depăşită cu aproximativ 40-50 centimetri şi, pentru a proteja uzina de apă, am construit un zid circular de circa 250 metri“, a precizat Ioan David, consilier Protecţie Civilă la Compartimentul Situaţii de Urgenţă, Securitatea Muncii şi Protecţia Mediului din cadrul Primăriei Mediaş.

Mai multe obiective

Exercițiul de protecție civilă desfășurat zilele trecute la Mediaș a avut mai multe obiective. Acestea au vizat, în principal, modul de acțiune al Comitetului Local pentru situații de urgență. Astfel, s-a dorit verificarea aplicabilităţii măsurilor din Planul de protecţie şi intervenţie în caz de inundaţii, a sistemelor de avertizare, înştiinţare şi alarmare, a comportării populaţiei pe timpul şi după producerea dezastrului. De asemenea, s-a dorit antrenarea comitetului local pentru situații de urgență, a formaţiilor specializate în acţiunile de organizare, conducere şi desfăşurare a intervenţiei, pentru limitarea şi înlăturarea urmărilor inundaţiilor, evacuarea sinistraţilor şi crearea condiţiilor de supravieţuire. Totodată, un alt obiectiv a fost realizarea cooperării pe timpul intervenţiei la inundaţii, cu alte formaţii de sprijin, pentru salvarea răniţilor şi acordarea primului ajutor acestora.
    Trimite prin e-mail