luni, 14 noiembrie 2016

Cetățenii județului Sibiu pot scăpa gratuit de deșeurile electrice și electronice


Serviciul Local de Colectare Sibiu (SLC Sibiu) le oferă cetățenilor posibilitatea să se debaraseze corect de deșeurile electrice și electronice (DEEE) - aparate electrice și electronice vechi sau defecte, baterii și acumulatori uzați, becuri și neoane arse. 


Autor: Aurelian LUNGU

Colectarea deşeurilor electrice este un proces simplu și gratuit, atât pentru cetățeni, cât și pentru persoanele juridice. Cei care doresc să scape responsabil de deșeurile electrice au trei posibilități.

O soluţie permanentă

Doritorii pot duce și preda deșeurile la Centrul de colectare al deșeurilor electrice din Sibiu. Acesta este situat pe str. Henri Coandă nr. 69 şi reprezintă o soluţie permanentă pentru cei care vor să renunțe la deșeurile electrice în mod corect, respectând comunitatea din care fac parte, legislația și mediul înconjurător. Programul centrului este de luni până vineri între orele 9.00 și 17.00.

La comandă

De asemenea, deșeurile pot fi preluate gratuit de acasă sau de la locul de muncă, pe bază de comandă. Printr-o programare la TelVerde 0800 444 800, Serviciul Local de Colectare preia gratuit deșeurile electrice de mari dimensiuni direct de acasă sau de la sediul firmelor și instituțiilor. Persoanelor juridice li se oferă documentele necesare de casare, în conformitate cu legislația în vigoare.
Tot la TelVerde 0800 444 800, cetățenii pot afla informații suplimentare despre colectarea deșeurilor electrice și despre punctele de colectare din localitatea lor unde se colectează deșeuri electrice de mici dimensiuni, becuri și baterii. De asemenea, apelând acest număr gratuit de telefon, pot afla când are loc o acțiune de colectare a DEEE în localitatea lor.

Acțiuni periodice

Totodată, cei interesați pot urmări calendarul acțiunilor de colectare periodice organizate în județ de autoritățile și partenerii locali.
Pe parcursul acțiunilor de colectare ce au loc periodic, cetățenii din județul Sibiu pot scăpa gratis de deșeurile electrice. Fiecare obiect predat le poate aduce o recompensă pentru gestul lor responsabil față de mediu, respectiv trei tichete cadou pentru frigidere și combine frigorifice complete, două tichete cadou pentru mașini de spălat rufe și vase (automate) complete și un tichet cadou pentru alte deșeuri electrice complete în greutate de minim 20 kg.
În cadrul acestor acțiuni, Asociația Română pentru Reciclare – RoRec susține un demers important de informare și educare a populației, pentru a ajuta oamenii să înțeleagă mai bine de ce este necesar să colectăm selectiv și să trimitem la reciclare deșeurile electrice. 

Educația de mediu

Copii, elevi și profesori din grădinițe, școli și licee din județul Sibiu participă, pentru al patrulea an consecutiv, la programul național de educație de mediu Patrula de Reciclare. Echipa sibiană este chiar campioana națională a ultimelor trei ediții ale programului! Cu ajutorul materialelor educative oferite de Asociația RoRec, copiii din Patrulă înţeleg potențialul de poluare al DEEE, conştientizează faptul că reducerea acestui risc depinde de fiecare dintre noi și devin ambasadorii acestui mesaj ecologic în comunitățile lor. Pe parcursul anului școlar, inițiază, pe plan local, activități creative și de informare prin care mobilizează comunitățile să colecteze responsabil deșeurile de echipamente electrice și electronice pentru a reduce poluarea și pentru a respecta obiectivele cantitative de colectare impuse de normele europene.
„Cu ajutorul cetățenilor, firmelor și instituțiilor din județ care se mobilizează să răspundă la mesajul ecologic al patrulei și trimit deșeuri electrice la reciclare, echipa sibiană a ajuns un exemplu la nivel național, iar premiile câștigate contribuie la dotarea școlilor și recompensează copiii și profesorii voluntari“, a precizat Alexandru Gancea, reprezentant local la Serviciul Local de Colectare Deșeuri Electrice Sibiu.

De ce trebuie să colectăm DEEE?

Fenomenul colectării deșeurilor electrice, pe cât ar părea de nou și greu de adaptat specificului țării noastre, este de fapt un proces cu o lungă istorie în timp, la nivel internațional. Mai exact, anul acesta se împlinesc 40 de ani de la prima lege federală adoptată în 1976 în SUA, care reglementa eliminarea deșeurilor electrice. În Europa, prima țară care a dezvoltat și implementat un sistem de colectare și reciclare a deșeurilor electrice a fost Elveția, în 1991. În România, obligativitatea colectării deșeurilor electrice a venit o dată cu aderarea la Uniunea Europeană, respectiv în 2007.
Colectarea și reciclarea deșeurilor electrice și legislația specifică au o motivație foarte clară: protecția mediului și a sănătății cetățenilor. Deşeurile electrice au în structura lor componente toxice, care odată ajunse la groapa de gunoi, pe câmp, pe malul apelor sau chiar în spatele casei, poluează solul, aerul sau apa și ne afectează tuturor sănătatea.


Spiritul ecologist a învins din nou!

Ziua Patrulei de Reciclare din județul Sibiu a adus împreună, la Gura Râului, echipele din Mediaș și din alte localități ale județului Sibiu care au câștigat, din nou, locul I la nivel național. „Perseverența ne-a adus pe culmile succesului. Am muncit mult, dar a meritat”, crede Mărioara Stroia, profesorul coordonator al Patrulei Școlii Gimnaziale Tălmăcel, desemnată și Cea mai Activă Patrulă din județ la ediția 2015-2016. Acum câteva săptămâni, agenții și profesorii campioni au fost răsplătiți cu un eco-party special conceput pentru premianții naționali: festivitatea de premiere, cinci ateliere creative (bricolaj, educație eco, percuție, afișul de succes și artă decorativă), trei ateliere de jocuri și un concert susținut de Fabian Sanchez D.I.N.A.M.I.T.A. Peste 600 de preșcolari, elevi și liceeni au venit, împreună cu profesorii lor coordonatori, din Sibiu, Mediaș, Arpașu de Sus, Agnita, Bîrghiș, Cisnădie, Cristian, Nocrich, Șura Mică, Tălmăcel și Turnu Roșu, ca să-și sărbătorească performanța. „Mulți dintre profesorii coordonatori ai programului din județul Sibiu s-au dovedit, în timp, modele care merită toate elogiile noastre - vedem cum caută mereu soluții și idei despre cum pot face lucrurile mai bine, cât de frumos îi îndrumă pe cei mici, cum se străduiesc să îi învețe nu numai o disciplină, ci să le și insufle valori morale, să îi provoace constructiv”, a spus Marius Ungureanu, reprezentantul programului.