luni, 14 noiembrie 2016

Bani europeni pentru reabilitare


Primăria Mediaș vrea să acceseze fonduri europene pentru reabilitarea Casei Armurierilor


Autor: Alex PÎNTEA

Situată la mică distanţă de centrul istoric, Casa Armurierilor se află într-o stare avansată de degradare. Municipalitatea și-a propus să reabiliteze vestigiul medieval cu bani europeni, iar ulterior acesta să poată fi reintrodus în circuitul cultural al orașului și să fie gazda unor expoziții, lansări de carte sau simpozioane. 

Proiect necesar

Municipalitatea intenţionează să acceseze un proiect cu finanţare europeană, menit să ducă la reabilitarea Casei Armurierilor. În acest sens, într-o primă fază, zilele trecute, Consiliul Local a aprobat modificarea și completarea listei obiectivelor de investiții a Direcției Municipale pentru Cultură, Sport, Turism și Tineret. Pasul următor este depunerea unui proiect realizat de către o firmă specializată, iar dacă acesta va fi declarat câştigător, imobilul va fi reabilitat cu fonduri externe. Casa Armurierilor, una dintre clădirile deosebite din oraş, are nevoie de lucrări complexe de reabilitare datorită degradărilor continue la care a fost supusă. Aceasta figurează pe lista clădirilor monument şi a fost construită în secolele XV-XVI.

Investiţii la turnuri

O altă modificare aprobată a listei de investiţii a Direcţiei Municipale pentru Cultură, Sport, Turism şi Tineret, vizează turnurile de fortificaţie medievală din oraş, care au fost reabilitate anul trecut, în cadrul unui proiect finanţat cu fonduri europene. Concret, este vorba de alocarea fondurilor necesare pentru remobilarea acestora, dar şi în vederea instalării unor sisteme de încălzire, respectiv a unor reţele electrice, acolo unde acestea nu există. Începând din luna septembrie, două dintre turnurile de apărare ale cetăţii Mediaşului au fost deschise pentru public. Construite în urmă cu mai bine de cinci secole, Turnurile Pietrarilor şi Forkesch găzduiesc în prezent două expoziţii temporare de fotografie cu fortificaţiile medievale din zona Mediaşului.

Bani europeni

7.736 metri pătrați de ziduri de fortificație, Bastionul Cuțitarilor, Turnul Pietrarilor și Turnul Rotarilor, au fost reabilitate anul trecut contra cronometru în cadrul unui proiect european finanţat cu suma de 6 milioane de euro. Concret din fondurile alocate pentru acest proiect s-au executat lucrări de consolidare structurală şi restaurare a elementelor decorative la zidurile cetăţii şi la Bastionul Cuțitarilor, Turnul Pietrarilor şi Turnul Rotarilor. Proiectul a prevăzut şi instalarea unui sistem de iluminat, amenajarea spaţiilor de circulat, amplasarea mobilierului urban, respectiv banchete, jardiniere, suporți de biciclete, panouri şi stâlpi informativi, arbuști şi alte elemente de vegetație decorativă.