miercuri, 16 noiembrie 2016

Adolescenți după gratii, pentru furturi cu repetiție



Trei tineri din municipiul Mediaș, dintre care doi minori în vârstă de 15 și 16 ani, au fost reținuți de polițiștii Biroului Investigații Criminale, fiind bănuiți de săvârșirea unei infracțiuni de furt dintr-o societate comercială.

Polițiștii au stabilit faptul că cei trei ar fi sustras, în perioada iulie - septembrie 2016, mai multe bunuri dintr-o magazie din Mediaș. Valoarea prejudiciului este estimată la 6.873 de lei. „Cei trei bărbați se aflau deja în atenția polițiștilor din Mediaș, fiind cercetați sub control judiciar într-un alt dosar penal, fiind bănuiți de săvârșirea în aceeași perioadă, respectiv iulie – septembrie 2016, a mai multor infracțiuni de furt din locuință” a precizat Elena Welter, de la biroul de presă al Inspectoratului Județean de Poliție Sibiu. Împotriva celor trei s-a dispus reținerea pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Sibiu, urmând să fie prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă. (A.P.)