vineri, 7 octombrie 2016

Publicat la 07:30:00 de

EDITORIAL | Oraşul din noi


E mare lucru să ştii de unde vii, unde-ţi sunt rădăcinile şi ce au făcut cei ce ţi-au dat nume. E un fel de legitimare, care-ţi dă aşa o siguranţă şi o certificare. Pentru o comunitate relativ mică, aşa cum e Mediaşul, cred că e vitală o legătură cât mai bună cu trecutul. Pentru că altfel n-am putea vorbi de civilizaţie, de cultură, de turnuri şi ziduri, de gastronomie, de bresle, de industrie şi de tot ce ne place să scoatem în faţă.

Milu OLTEAN
Fiecare colţ din oraş poartă o amprentă a cuiva, fie a unor oameni, fie a unor vremuri. Spre norocul nostru, chiar ne putem lăuda că oraşul se poate identifica prin nenumărate amprente, lăsate în urmă şi de oameni de seamă, dar şi de vremuri şi conjuncturi. Unele sunt mai vizibile, altele mai şterse, iar altele aşteaptă să fie descoperite. Cred că, oarecum, acesta e şi farmecul burgului, care adună laolaltă atât vechiul, cât şi noul, fiind, practic, un loc în care cele două stări coexistă fără să se agreseze. Sau, mă rog, nu în mod ostentativ. Avem norocul unor edificii fabuloase, construite acum sute de ani, care au dat loc şi noului să se aşeze lângă ele, iar oamenii cetăţii au privit schimbările în mod natural. Acesta e un lucru bun, pentru că nu există o percepţie la nivel public în care Mediaşul de azi să fie rupt în două, nou şi vechi, iar oamenii să folosească sintagme de genul „mă duc până în centrul istoric”, „merg pe străzile alea vechi”, sau „locuiesc în oraşul nou”. Pe la noi, oamenii care merg din cartiere spre centru spun simplu: „mă duc în oraş”. Indiferent că merg la Primărie, care e o construcţie nouă, la Piaţă, care şi ea e nouă, la Starea Civilă, care e în buricul târgului, sau la vreo cafenea din centru. Îmi place să cred că oraşul e ca un puzzle, cu piese multicolore, care compun o realitate interesantă şi pe care, cu dorinţă şi abilitate am putea să le-o arătăm şi altora. Ba chiar să şi prosperăm de pe urma diversităţii oraşului. Cred că fiecare clădire veche ascunde poveşti, ba chiar şi clădirile noi au amintirile lor. Iar clădirile, deopotrivă cu faptele, sunt făcute de oameni. Dincolo de toate sunt oamenii, cei care au puterea să sfinţească locul, iar din acest punct de vedere Mediaşul are resurse nebănuite. Pentru că au fost mulţi cei care au pus suflet în fapte şi clădiri care contează şi astăzi în oraş. Am ajuns, zilele trecute, la un avocat medieşean, pasionat de medieşenii de altădată, care mi-a vorbit despre un fiu al oraşului despre care nu auzisem multe lucruri, iar povestea fostului general maior Binder m-a fascinat. Aşa cum altădată m-au fascinat alte poveşti, mai noi sau mai vechi din oraş, care puse cap la cap reconstituie o istorie frumoasă a acestor locuri. O istorie care nu e scrisă în manualele şcolare, una care te face mândru că eşti al acestor locuri. Dar, mai mult decât atât, e o istorie care ne legitimează să vrem mai mult, să îndrăznim mai mult, să visăm mai mult. Scriam, cu altă ocazie, că oraşul nu este o entitate care trăieşte în afara noastră, ci oraşul suntem noi, cu toţii, cu faptele noastre, cu ceea ce suntem. Uneori ne place oraşul, alteori nu, dar în fapt ne place sau nu ne place de noi, de ceea ce facem, de cum suntem. Dacă ne gândim că oraşul suntem noi, mutăm munţii. Garantat! Oraşul de azi este o conexiune între sufletele şi faptele noastre şi a celor dinaintea noastră. E mare lucru să ştii de unde vii, unde-ţi sunt rădăcinile şi ce au făcut cei ce ţi-au dat nume;  altfel n-am putea vorbi de civilizaţie, de cultură, de turnuri şi ziduri, de gastronomie, de bresle, de industrie şi de tot ce ne place să scoatem în faţă.
    Trimite prin e-mail