joi, 1 septembrie 2016

Publicat la 9/01/2016 08:18:00 a.m. de Redacţie

Egali cu Dinamo! Gaz Metan a spart gheaţa în deplasare în acest sezon competiţional


Formaţia lui Cristian Pustai a remizat în deplasare cu Dinamo Bucureşti, scor 1-1.


Autor: Alex PÎNTEA

„Câinii roşii“ au condus prin golul semnat de Valentin Lazăr, însă alb-negrii au revenit prin reuşita lui Azdren Llullaku. Campionatul se întrupe în Liga I, din cauza jocului naţionalei României cu reprezentativa Muntenegrului. Gaziștii vor disputa următoarea partidă vinerea viitoare, pe teren propriu, cu Pandurii Târgu-Jiu.

Meci bun

Gazul a avut şansa de a deschide scorul în minutul 2 al partidei din Ştefan cel Mare, însă şutul lui Alexandru Munteanu a ocolit cu puţin stâlpul porţii lui Brănescu. În minutul 14, Lazăr a profitat de o ieşire greşită la off-side a gaziştilor, l-a driblat pe Alexandru Greab şi a deschis scorul. Alb-negrii s-au instalat apoi la timona jocului, iar egalarea a venit în minutul 40. Llullaku a driblat un apărător advers în marginea careului şi înscris cu un şut plasat la colţul lung. În repriza secundă, dinamoviştii au forţat desprinderea, iar Dorin Rotariu a avut o ocazie mare în minutul 55, atunci când a pătruns în careu, a driblat doi jucători ai Gazului, însă a ratat complet şutul. Alb-negrii puteau da şi ei lovitura la ultima fază a meciului, dar lovitura de cap a lui Jasmin Trtovac a trecut pe lângă poartă.

Rezultat echitabil

La finalul partidei încheiate la egalitate pe terenul lui Dinamo, tehnicianul alb-negrilor a comentat că remiza este una echitabilă, dar că echipa sa ar fi putut avea mai multe puncte după această primă parte a campionatului. „După șase etape și după jocul prestat, puteam să avem mai multe puncte. Am pierdut două puncte cu FC Botoșani, am cedat trei puncte la Chiajna, dar eu cred că rezultatul cu Dinamo a fost unul echitabil. Gaz Metan este o echipă nou-promovată, dar am adus jucători cu care am lucrat, reprezentăm un grup frumos, un grup unit“, consideră Pustai.


Întăriri în apărare

Echipa de fotbal Gaz Metan a transferat un fundaş de origine croată. Dario Rugašević are 25 de ani şi a evoluat ultima dată pentru formaţia Cibalia Vinkovci din prima ligă croată. Săptămâna trecută, jucătorul a primit cartea verde, astfel că Pustai poate apela oricând la serviciile sale. Prin transferul lui Rugašević, alb-negrii şi-au acoperit, practic, postul de fundaş stânga, acolo unde dispuneau doar de căpitanul Ionuţ Buzean. Jucătorul de origine croată a semnat cu gruparea de pe Târnava Mare un contract valabil pentru un sezon.
    Trimite prin e-mail