marți, 6 septembrie 2016

Publicat la 08:31:00 de

EDITORIAL | Uite Ponta, nu e Po(a)nta


Sistemul politic (cum să-i zic altfel), cel care „produce” lideri ce conduc societatea (așa e în democrație), asemenea altor „sisteme” (cum ar fi cel fotbalistic), care am văzut ce produc (fotbal și rezultate mediocre), are (cel puțin) două mari defecte: unul de intrare și altul de ieșire.


Autor: Viorel NISTOR

Ca să nu întind vorba prea mult (cu introducerea): în sistem nu intră nici cine trebuie, nici când trebuie și nici cum trebuie, iar de ieșit, cu rare excepții, (iertat să-mi fie) se iese doar „cu picioarele înainte”. Niciunul nu vrea „să moară frumos”. Problema nu e că rămân acolo fără să mai producă ceva, ci faptul că „nu se lasă”, că încurcă, că „strică”.
O simbolică exemplificare, luând la socoteală doar prim-miniștrii României din ultimii douăzeci și cinci de ani. Petre Roman (deși i-a trecut de mult vremea) preferă să se maimuțărească, în continuare, la televizor prin diverse studiouri, e drept, nefăcând foarte mult rău, dar nici un bine. Teodor Stolojan, după scurtul său mandat din anii 90, cred eu, mai mult a încurcat decât a descurcat, atât prin partide (PNL, PDL), unde a avut funcțiile cele mai înalte, cât și ca și candidat la funcții vitale, de premier și președinte al țării. Stolojan, numele său e confuzie. După atâtea bluff-uri, te întrebi de ce nu s-a retras mai devreme, cum o face acum. Nea Nicu Văcăroiu e încă „verde”, pe baricade, și conduce Curtea de Conturi a României, o instituție cu un profil identic cu al său: sună a important, dar nu face și nu înseamnă (mai) nimic. Victor Ciorbea, după mandatul de premier, s-a transformat treptat într-o caricatură pe dos a aceea ce a fost, pupând mâna „dușmanului” (PSD), care l-a pus ca avocat al poporului, ce ironie, să se folosească de el. Radu Vasile, bietul de el, s-a prăpădit, deci nu-l vorbim de rău. Mugur Isărescu a devenit iarăși ce-a fost (Guvernator al BNR) și mai mult decât atât, până în zilele noastre, iar dacă e (in)dispensabil țării, parcă nu mai e atât de clar ca altădată. I-o fi sosit și lui sorocu’, firesc. Adrian Năstase a fost oprit (din drumul spre mărire) numai de către mersul la pușcărie, altfel ar fi fost imposibil. Nu e însă târziu și sunt convins că așteaptă cu îndârjire o revanșă împotriva tuturor, eventual, împotriva țării. Călin Popescu Tăriceanu  ar fi putut fi (având toate condițiile personale și contextuale) excepția care întărește regula. A fost premier, a avut rezultate, avea o imagine bunicică, dar (nici el) n-a suportat să piardă șefia partidului său și nu s-a lăsat până nu l-a rupt. E evident că noul său partid n-are destin istoric și, foarte probabil, pe el îl paște o condamnare (cu sau fără executare). În fine, am ajuns la subiectul zilei și la ce mă interesează acum: la Victor Ponta.
Lui Victor Ponta (ca politician), de mic, i s-au pus (suspect, pentru simțul comun) toate pe tavă ca să reușească, până acolo unde alții nu îndrăzneau să viseze. În mod normal, ca să ajungi prim-ministru sau președinte de stat îți trebuie multe calități și condiții, dar le rezum (în scop didactic) la trei: consistență, înțelepciune și răbdare. Nu-i absolut obligatorie (cum s-a văzut) consistența (umană, culturală, politică, profesională, morală etc.) ca să reușești, dar lui Victor Ponta i-au lipsit și celelalte două. A fost ales șef de mare partid (PSD), a ajuns șef de guvern, a făcut alianța câștigătoare (USL) și a câștigat alegeri și a vrut să obțină totul deodată (președinția). A fost însă „lucrat” (prostit) de „meșterul” Liviu Dragnea, și-a trădat partenerii (Crin Antonescu și PNL) și a pierdut totul (chiar și doctoratul). Dar nu vrea „să moară”, vrea din nou în politica mare, partid, atenție și, nu-i așa, voturi. Mai mult de atât, se vrea întâiul patriot și „tata” naționalismului extremist din România. Ciudată închipuire, cum ar spune cineva.
Idila sa cu PRU (Partidul România Unită)  - prea mult băgată în seamă - și cochetăria lui cu naționalismul extremist nu sunt deloc întâmplătoare. Suntem nevoiți să ne amintim că acea campanie electorală prezidențială din 2014 (pierdută de Ponta) a fost construită (în bună parte) pe un conținut nationalist și ar fi fost comic (pentru un partid social-democrat – de stânga), dacă nu ar fi fost tragic (fiind posibil acest lucru într-o „democrație”). De precizat însă că nu din acest motiv (din neadecvare doctrinară) a pierdut Ponta alegerile prezidențiale.
Această corcitură politico-electorală (extremism de dreapta, manifestat pe partea stângă) a venit și vine pe lipsa (deocamdată) a unui partid de extrema dreaptă în România, așa cum au înflorit și se manifestă în toată Europa (Jobik în Ungaria, AfD din Germania, FN în Franța, UKIP în Marea Britanie etc., nu mai puțin de 45 de partide). Cu adevărat, PUNR nu mai există, iar PRM nu mai reprezintă nimic (mai ales) după dispariția liderului său (CV Tudor), lăsând nereprezentată această tendință ce face furori în Europa. Sigur că naționalismul nu are nimic rău în sine, însă extremismul, manifestat în aceste vremuri tulburi, poate să fie fatal și să producă consecințe grave: ruperea unor sisteme de apărare (NATO), de uniuni și asocieri politico-economice (UE), dezordine socială, regres economic, conflicte sociale sau război, pur și simplu. Cu alegeri și acoperire democratică cu tot.
Asta i se pare lui Victor Ponta și acoliților săi nu are cine face campanie extremist-naționalistă la noi și s-a gândit el s-o facă. Rețeta personală îl recomandă, (in)succesul nu e garantat, iresponsabilitatea poate naște monștri. Nu e de râs!
    Trimite prin e-mail