luni, 22 august 2016

EDITORIAL | În tot răul este un rău


Agenda media internațională este plină, chiar dacă ne aflăm încă în vacanță. Tocmai ce s-a încheiat Olimpiada de vară RIO 2016 și fiecare țară își face bilanțul.

Viorel NISTOR
Iată unul interesant și grăitor, în felul său, cu privire la bani, putere, interese, priorități: numărul medaliilor de aur obținute de SUA (46) este (fix) egal cu numărul medaliilor de aur obținute de Rusia (19), Germania (17) și Franța (10) la un loc(!). În Franta (ce declară acest  bilanț „mai mult decât pozitiv”), s-a găsit cineva (Arnaud Montebourg) dispus (nici nu era greu) să-l detroneze pe Francois Hollande din poziția de candidat al PS la prezidențialele ce vin. Pe de altă parte, ziarele europene titrează că întâlnirea din insula Ventatone (dintre Angela Merkel, Francois Hollande și Matteo Renzi) va decide viitorul Europei (Uniunii Europene). Ca idee, e limpede că tot timpul se decide câte ceva, dar dacă asta va fi întâlnirea care va hotărî direcția către care merge UE, rămâne de văzut. Vedem însă că, în Turcia „post lovitură de stat ratată”, în măsura în care s-au întețit epurările, se întețesc și atentatele, ultimul finalizat cu 51 de morți. Așadar, nimic nu e sigur într-o Europă (și o lume) tot mai „fuzibilă” și mai nesigură.
În România, situația nu e nicicum: e tragicomică. Principalele două subiecte ale ultimei perioade rezonează fix în acest registru și parcă nici nu ne dăm seama. Primul e cel cu traficul de arme (către teroriști) din România, orchestrat de o echipă englezească a televiziunii Sky News. E de râs (evident), dacă înțelegi cum s-a făcut (știrea), dar și de plâns (inevitabil), dacă încerci să înțelegi de ce s-a făcut (înscenarea). „Daravela”, una aparent strict mediatică, a ajuns degrabă „la cremenal” (prin DIICOT) și s-a tranformat (abrupt) într-una juridică, cu zăngănit de cătușe și comisie rogatorie în Anglia. De fapt, „beleaua” e una strict politică și o spun cu regret pentru media britanică. Să ne reamintim că analizele cele mai realiste post Brexit au acordat presei un merit însemnat pentru rezultatul (surprinzător) referendumului. În registru tabloid sau mai puțin taboid, media britanică, în opinia mea, continua să conducă această țară, în pofida unor politicieni de figurație, iar înscenarea traficului de arme din România (o țară vulnerabilă, ușor de victimizat în fața opiniei publice britanice) nu este decât episod post Brexit de compromitere a UE, prin descalificarea țărilor ce o compun, fie și în maniera unei manipulări grosiere. Nu am nicio îndoială că pentru englezul mediu (votant de Brexit), scenariul alimentării terorismului cu arme din România n-o fi fiind unul chiar absurd, poate fi crezut și merge în direcția neîncrederii sale și animozității față de UE, compusă din „tot felul de țări”, cu „tot felul de cetățeni” care le fură lor locurile de muncă. Într-un cuvânt, filmulețul „ce fictionează un așa-zis adevăr posibil” difuzat de Sky News face Brexit-ul mai „firesc”, despărțirea mai dezirabilă și regretul mai mic pentru o parte din publicul britanic TV. Pe de altă parte, escamotează efectele economice majore ale divorțului de UE al Marii Britanii, ce nu întârzie să se manifeste. Cred că de asta (din rațiuni politice majore implicite)  și-a luat Stuart Ramsey (autorul principal al „investigației”) obrăznicia/aroganța să spună că românii „nu pot înțelege jurnalismul”, cel practicat de el, beneînțeles. Chiar de prostie nu-l pot bănui, „celebritatea” obținută e îndoielnică și va fi negativă, iar alte rațiuni de deontologie jurnalistică ies cu totul din discuție.
Nu mai puțin tragicomic este „transferul focoaselor nucleare americane” de la Incirlik (Turcia) la Deveselu (România). De bunăseamă, România pare a deveni „un teatru al farselor”, cu cele mai grave conotații posibile, în interpretare și politică și militară. Mai pe înțeles, un jurnalist bulgar (Georgi Gotev), bănuit de-a fi lucrat cu serviciile secrete (bulgare), publică, pe un site de știri european, un material incediar (cu potential „mortal”) despre posibila mutare a unor arme nucleare americane pe teritoriu românesc. Situația e ilustrată cel mai bine de analistul american George Friedman, potrivit căruia  „oricine vorbeşte, nu are habar, iar oricine ştie, nu vorbeşte”.  Totul, de la cine spune, cum spune, de ce spune, e ilogic și e împotriva „firii lucrurilor”, servind, într-un mod chiar străveziu, unor interese importante și punctuale, altele decât cele românești, americane, turcești, NATO, UE etc. Iar presa românească (în frunte cu Agenția de stat AGERPRES) ce să fi făcut, a preluat știrea de bună, fiind de ajuns cele două surse „pe surse” (anonime) pentru o astfel informație bombă.  Nu e vorba de a nu găsi justificări.
Se spune că în tot răul este un bine. Să nu uităm însă că, înainte de asta, în tot răul este un rău. Încercând să răspundem întrebării de ce e România teatrul unor astfel de „întâmplări”, avem două explicații, una bună și una rea. Aceste „farse” sunt posibile în România pentru că se poate, deoarece suntem o țară vulnerabilă și firavă, o societate manipulabilă, cu o clasă politică iresponsabilă și o presă influențabilă. Pe de altă parte, aceste „lucrături” se fac în România pentru că suntem (am devenit) o țară importantă, o miză și o țintă. Adică, suntem „tari”. Și din asta (vorba clasicului) „nu putem ieși”.
Această neputință dihotomică în sine este tragicomică.