vineri, 1 iulie 2016

Publicat la 7/01/2016 12:20:00 p.m. de Anonim

Medieșeanul Marius Fodor, rebel în lumea artelor


Rebel, autodidact, dedicat artei, pasionat. La 21 de ani, artistul plastic medieşean Marius Fodor are toată lumea în faţă, cu provocări şi ţinte de atins. Aşa şi simte, mai ales că îşi trăieşte visul: este student în ultimul an la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca şi face ce-i place. Artă, pur şi simplu. Alături de un grup de câțiva prieteni, care-i sunt colegi de an, Marius aduce la Mediaş expoziţia de pictură „Trip at the crossroads”.


Autor: Milu OLTEAN

„Labor omnia vincit improbus” glăsuieşte un proverb latin, care ne spune că munca stăruitoare le învinge pe toate. Nimic mai adevărat! Trecând mai departe, se poate spune că aceia care îşi urmează visul şi cred cu toată fiinţa în el vor face tot ce le stă în putere să-l atingă. La 21 de ani, medieşeanul Marius Fodor se declară mulțumit că-şi trăieşte visul. Este artist, boem, rebel şi student în an terminal la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca. Numai că drumul n-a fost deloc uşor, ci presărat cu lupte şi încercări, pe care le-a trecut cu muncă şi răbdare. Pe Marius îl puteţi cunoaşte şi prin intermediul expoziţiei „Trip at the crossroads”, care este găzduită de Muzeul Municipal până la sfârşitul lunii august.


De la graffiti la desen

„Eram un adolescent, aşa, mai rebel, mai nonconformist, îmi doream să ies în evidenţă”, povestește despre el Marius, amintindu-şi că pe la 13-14 ani era pasionat de arta graffiti. Iar spray-ul cu vopsea i-a adus şi încurcături cu oamenii legii, care l-au surprins lăsându-şi amprenta vizuală pe ziduri. Tânărul îşi aduce aminte că în clasa a VII-a s-a produs întâlnirea care avea să-l deturneze către desen. Iar desenul i-a schimbat perspectiva şi l-a “virusat” iremediabil. „L-am cunoscut pe profesorul Sorin Pănăzan, era profesor de desen la noi, la şcoala nr. 5, el m-a atras spre desen. Ţin minte că a venit odată la şcoală şi a adus o mapă cu lucrările lui. Mi-au plăcut foarte mult, nu-mi venea să cred că un om care stă în faţa noastră poate să lucreze aşa ceva. M-am ambiţionat să desenez şi eu, la început mai mult de capul meu, apoi sub îndrumarea domnului profesor. Întâlnirea mi-a schimbat oarecum destinul şi modul în care am perceput apoi şcoala. Domnul Pănăzan a avut încredere în mine, chiar mi-a ţinut partea. Ne-a întrebat odată care dintre noi vrea să meargă la Liceul de Artă. Eu eram deja hotărât, dar n-a fost să fie Liceul de Artă, ci Universitatea de Artă”, rememorează Marius.


Un pas mic pe un drum mare

Tânărul îşi aduce aminte că a început să lucreze grafică, naturi statice, iar ulterior a ajuns să-şi arate lucrările într-o expoziţie de grup. Chiar dacă acum se uită cu ochi critic spre lucrările sale de atunci, nu va uita niciodată emoţiile primului eveniment. „Prima mea expoziţie a fost în 2011, o expoziţie de grup la Muzeul Municipal Mediaş. Dacă e să fac o analiză acum, din punctul meu de vedere, expoziţia aceea nu a fost ceva bun, mă refer la lucrările mele. Când mă uit în spate, nu sunt aşa de mândru de ce făceam atunci, lucrările nu prea aveau o logică între ele... Poate că cineva la vârsta aceea putea face altceva mult mai bine, dar să zicem că a fost debutul, a fost o treaptă în calea pe care am mers. Am avut emoţii şi m-am speriat că nu vor veni oamenii, dar au venit foarte mulţi. Ştiu că m-am blocat… n-am putut vorbi mare lucru. Majoritatea cred că au apreciat ce am lucrat, am primit şi critici constructive, dar e important că am mers înainte”, ne-a povestit artistul medieșean.


Autodidact: de la planşetă la şevalet

Marius Fodor a fost elev al Colegiului Tehnic Mediensis, profilul desen tehnic de instalaţii şi construcţii, dar formaţia tehnică a profilului nu l-a împiedicat să se viseze artist. Asta în ciuda profesorilor, despre care spune că nu-i prea dădeau mari şanse să realizeze ceva în viaţă, fapt care l-a motivat să muncească mai mult. „Nu eram un conformist, iar profesorii îmi spuneau mereu în liceu că voi pune asfalt, voi pune gresie şi faianţă... Le mulţumesc că n-au avut încredere în mine, pentru că m-au motivat extraordinar. Mi-am luat bacul şi asta a fost o primă «palmă» pe care le-am dat-o unora, m-am şi întors să mă laud cu diploma la liceu. Ştiam de pe clasa a VIII-a că voi merge la Arte, la Cluj. Pentru că profesorul meu a fost acolo şi am crezut că e calea potrivită pentru mine, cred că e cea mai bună universitate de arte plastice din ţară şi acesta a fost visul meu”, susține Fodor. Acesta a absolvit liceul în 2013, apoi a lucrat un an în Italia, cu părinţii, în agricultură, din cauză că avea nevoie de bani pentru facultate. Ulterior s-a întors în oraş şi s-a pus pe studiu, pentru a trece de examenele de la Arte. „M-am pregătit singur: am citit cărţi de specialitate, m-am uitat în albume de artă, am mai vorbit cu prieteni care pictează, am avut un prieten cu care m-am mai sfătuit, el era student la arte atunci.... am muncit singur, autodidact. În 2014, am intrat la facultate; din 80 de candidaţi, am prins ultimul loc pe lista de 25 şi asta pentru că n-am ştiut cum şi n-am avut timp să-mi pregătesc aşa cum trebuie mapa de lucrări. Dar m-au acceptat. Pentru mine a fost doar începutul unui drum. Am muncit serios, am avut noroc cu ceilalţi colegi, care m-au ajutat. Am intrat pe locurile cu plată, dar mai apoi am tras tare şi am ajuns pe locurile bugetate”, se mândrește, pe bună dreptate, Marius Fodor.


Viaţa de student prin ochi de artist

Medieşeanul mărturiseşte că a avut mult de muncă, pentru că trebuia să recupereze o serie de cunoştinţe, dar a muncit cu plăcere. Marius crede că a evoluat mult şi este nerăbdător ca publicul larg să-i vadă lucrările. Până una, alta, este entuziasmat de mediul artistic, de Cluj, de facultate. „Sunt entuziasmat pentru că fac ceea ce-mi place. Stau foarte mult în atelier, îmi plac cursurile, seminariile, petrec mult timp alături de colegii din grupul meu, muncim împreună, ne gândim la proiecte, ne luăm timp să mergem la expoziţii, uneori nu mergem, pentru că lucrăm la expoziţiile noastre. E o atmosferă extraordinară, care te provoacă şi te face să vrei mai mult, să progresezi”, ne-a mărturisit Marius Fodor.


Mentoratul, o filosofie de viaţă

Tânărul artist medieşean cred că şi la Mediaş şi oriunde e nevoie de cultură, dar mai ales de mentori. Înainte de orice, sunt importanţi oamenii care pot să le arate celor tineri drumul spre performanţă, oameni care să-i ajute pe tineri să-şi găsească o cale. „De când eram la liceu, am observat că elevii nu prea aveau o direcţie, un scop în viaţă şi asta e foarte important, dar pentru asta e nevoie să fie cineva lângă tine, să-ţi explice, să te înţeleagă şi să te îndrume. Pentru mine a fost Sorin Pănăzan. Eu cred că sunt mulţi oameni cu potenţial, care în lipsa unui model, a unui îndrumător, a unui mentor, se pierd. În loc să fie încurajaţi, sunt daţi la o parte!”, crede Marius. Acesta spune că, după ce va absolvi facultatea, va continua să studieze, iar pe viitor se va implica în diferite proiecte culturale şi va încerca să fie şi el, la rândul lui, un sfetnic bun pentru cei care vin din urmă. „Vreau să mă înscriu la masterat, iar mai apoi îmi doresc să merg în Italia, cu o bursă, să fie un schimb de experienţă. Mă gândesc şi la doctorat. M-a prins foarte tare acest microb al studiului, sunt fascinat de arte, e un teritoriu despre care se poate spune că mi-a schimbat viaţa. Împreună cu prietenii mei din grupul de pictură ne gândim să lucrăm împreună, să expunem împreună, pentru că e o cale prin care putem să ne dezvoltăm, să colaborăm, să ne susţinem. M-am gândit poate şi la carieră didactică, cine ştie? Mai mult ca sigur voi fi implicat în proiecte culturale, dar mi-ar plăcea să fiu şi eu, la un moment dat, de ajutor pentru cei care au nevoie”, conchide medieşeanul.


Trip at the crossroads

Marius Fodor, alături de colegii săi de an, Cristian Avram din Alba Iulia, Vlad Paraschiv şi Robert Andacs din Bistriţa, aduc la Muzeul Municipal Mediaş expoziţia temporară „Trip at the crossroads”. Expoziţia cuprinde circa 40 de lucrări: peisaje industriale, portrete, naturi statice cu tot felul de obiecte, peisaje de interior, compoziţii cu personaje şi poate fi vizitată până la sfârşitul lunii august. „Aveam fiecare o idee, doream să pictăm, să lucrăm şi să înfiinţăm un grup. E o soluţie pentru noi, prin care am crezut că putem merge mai departe. Am mai avut în Cluj expoziţie, toţi împreună, anul acesta, acum vom repeta experienţa în fiecare oraş din care venim. Cumva, încercăm să ne ajutăm între noi, e foarte important să fim unul lângă altul. Putem evolua, putem învăţa unul de la altul. Eu, personal, mi-aş dori foarte mult să vină tinerii la expoziţie, ca şi o experienţă, de a vedea lucrări. Pentru orice tânăr care ar vrea să meargă la o facultate de arte e o curiozitate, poate să vină să vadă ce facem şi cum facem. Încercăm să facem o pictură bună, nu una comercială, să fim noi aşa cum suntem ca artişti în lucrările noastre”, descrie Marius Fodor. 

Marius Fodor | artist plastic: „Modelele mele în artă? Hm, îmi plac mulţi artişti. Dar i-aş aminti pe Francis Bacon, David Hockney, Corneliu Baba. E o plăcere să citesc despre artă şi artişti, să studiez, în general. În privinţa culturii, e foarte important ca actul cultural să fie încurajat şi susţinut. Dincolo de educaţia propriu-zisă, cultura poate fi şi un promotor şi poate genera un tip de creştere economică. Pentru asta spuneam că sunt importanţi mentorii, cei care deschid drumuri”.
    Trimite prin e-mail