vineri, 17 iunie 2016

Publicat la 6/17/2016 11:56:00 a.m. de Anonim

Vin ajutoarele alimentare pentru persoanele defavorizate! 3.600 de beneficiari în municipiul Mediaș



Ministerul Fondurilor Europene va livra, începând de marți, 21 iunie, prima tranşă a alimentelor din cadrul Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate (POAD) finanţat din Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane. Un mare număr de beneficiari ai acestui program sunt locuitori din nordul județului Sibiu, unde vor sosi câteva mii de pachete.

În judeţul Sibiu vor primi aceste ajutoare un număr de 67.362 de beneficiari. Dintre aceştia, 9.500 sunt din Sibiu, iar 3.600 din Mediaş. Un număr mare de beneficiari se află şi în localităţile Roşia (3.131), Jina (2.000), Laslea (1.951), Dumbrăveni (1.790), Brateiu (1.697) Avrig (1.600), Porumbacu de Jos (1.570). 
Potrivit regulamentului POAD, fiecare beneficiar va primi câte doua cutii cu alimente, numărul total al cutiilor ce vor fi repartizate judeţului Sibiu fiind de 134.724 unităţi. Valoarea unei cutii este 29,52 de lei, TVA inclus.

Iată cantităţile de alimente pe care le vor primi beneficiarii înscrişi pe liste:

Produs
Ambalare
Număr ambalaje
Greutate     (kg / litri)
Făină albă de grâu
pungă 1 kg
1
1
Mălai
pungă 1 kg
2
2
Paste făinoase 
pungă 400 g
1
0,4
Ulei
Sticlă din plastic 1 l
2
2
Zahăr
pungă 1 kg
1
1
Conservă carne de vită
Cutie metalică 300 g
1
0,3
Conservă pateu de ficat de porc
Cutie metalică 200 g
1
0,2
Orez
pungă 1 kg
1
1
Conservă de pastă de tomate
Cutie metalică 400 g
1
0,4
Fasole boabe
pungă 500 g
1
0,5


Ajutoarele vor fi distribuite beneficiarilor de către primăriile din fiecare localitate. De aceste alimente beneficiază pensionarii din sistemul de stat sau cei care primesc indemnizaţie socială pentru pensii mai mici de 450 de lei, persoanele cu handicap gradele I sau II, şomerii în plată, beneficiarii ajutorului social conform Legii nr.416, veteranii de război şi văduvele acestora, eroii Revoluţiei sau persoanele persecutate politic în timpul regimului comunist, cu condiţia să aibă venituri sub 450 de lei. Ca o premieră, în acest an, ajutoarele se pot acorda şi persoanelor fără venituri.
    Trimite prin e-mail