vineri, 3 iunie 2016

EDITORIAL | Ploaia care va veni...

„Ploaia care va veni/ Le va potopi pe toate/ Să-ncercăm să facem noi/ Un oraș fără păcate”. Frumos, nu? S-au rupt norii peste Mediaş în mândra zi de marţi, aşa că eram gata-gata să ne trezim cu un potop care să ne înghită şi să ne nască mai frumoşi şi mai drepţi, ca în versurile pline de sens. Mai sunt însă şi alte vorbe de duh, iar una zice „După mine, potopul”. Ce ţi-e şi cu ploile astea... 

Milu OLTEAN
Cerul încă se mai scutura de ultimele picături. Prin faţa Romgazului, apă vălurea ca la Veneţia, prin alte zone din oraş, aşijderea, Şoseaua Sibiului se năzurea să se blocheze, pietriş şi urme de asfalt cărat de pe dealuri, maşinile sforăiau nervoase şi claxonau în coloană. Faruri aprinse, gânduri stinse. Intersecţia de la Pod CFR, în stilul clasic, circulaţie bară la bară, în ritm de semafor inteligent care face ce poate. Aglomeraţie şi haos, după furtună. Scrâşnete de frâne şi de dinţi. O coloană absurdă de maşini şi înspre Spital şi dinspre Spital spre pod. Stai în şir, te uiţi pe geam, numeri secunde şi minute. În stânga, Turnul Forkesch lustruit, parcul sulimenit cu iarbă verde şi panseluţe colorate, ireale într-un decor bucolic, iar undeva, la poalele zidului, aşa, mai înspre bastion, un mândru cetăţean echipat regulamentar într-un soi de salopetă. Şi ce credeţi domniile voastre că făcea? Un pipi mic şi stingher pe zid, mai la dos, într-un ocean de singurătate mentală. Aşa, da! Un cetăţean hotărât, care în numele societăţii lui civile a decis să pună piciorul în prag şi să le arate el, celor care s-au îndoit de puterea celor mulţi, ce înseamnă vox populi. N-ai cum să treci peste un adevărat gest simbolic, după cum remarca un bun prieten într-ale suferinţei condeiului, care arată cum omul şi-a luat ţara înapoi şi s-a uşurat pe ele de ziduri. Ce şi-o fi spus: „Dă-le încolo! Ducă-se pe pustii cu saşii lor, cu istoria lor cu tot şi cu cine le-a prăsit! Ce-i cu boşorogelile astea, cât ne mai închinăm slugă la stăpâni, cât să mai ascultăm poveşti cu peşti despre cetate, reabilitare şi promovare? Cine are nevoie de zidurile astea, pentru ce-s astea, în afară de a te uşura pe ele? Ia luaţi de aici, măi băieţi, ia luaţi de la neica, ia uite ce fac eu pe zidurile voastre, e democraţie, fac ce vreau, cum vreau şi dacă am chef mă p... pe ele de ziduri!”. Şi pe când cerul se scutura de ultimele picături, omul nostru se scutura şi el, mândru de isprava sa şi plin de optimism, cu ziua în faţă. Ploaia s-a dus, s-a dus şi omul. Se vor cerne alte ploi, vor veni alţi oameni, pentru că aşa e firea lumii ăsteia. Ploile aduc potop, iar după potop se naşte o lume nouă, parcă aşa suna povestea cu Noe şi arca lui cea plină de vieţuitoare. Iar între toate vieţuitoarele, se vor găsi mereu unele care să vrea o nouă ploaie, aşa, ca să-şi aranjeze ploile mai bine. Şi să poată spune mai apoi: „După mine, potopul”.  „Ploaia care va veni/ Le va potopi pe toate/ Să-ncercăm să facem noi/ Un oraș fără păcate”. Frumos cântec, nu?