marți, 28 iunie 2016

Publicat la 6/28/2016 07:05:00 p.m. de Anonim

Demisie la nivelul conducerii din Primăria Mediaș

De câteva zile, municipiul de pe Târnava Mare nu mai are city-manager. Noul primar, Gheorghe Roman, și-a propus să desființeze postul de administrator public din organigrama municipalității.


Autor: Alex PÎNTEA

Orosz Csaba
Orosz Csaba a demisionat din această funcţie la sfârşitul săptămânii trecute. Acesta a fost ales consilier local pe lista UDMR şi, conform legii, trebuia să opteze în cel mai scurt timp pentru una dintre cele două calităţi. În plus, Orosz Csaba spune că a discutat cu primarul Gheorghe Roman şi a înţeles dorinţa acestuia de a scoate funcţia de city-manager din organigrama administraţiei publice locale.

Rămâne consilier local

Orosz Csaba a renunţat la funcţia de city-manager, pe care a ocupat-o de la sfârşitul anului 2013, atunci când a câştigat concursul organizat la Primăria Mediaş în faţa lui Eugen Grozav. Orosz va continua să activeze în calitate de consilier local, ales pe listele Uniunii Democrate a Maghiarilor din România - organizaţia Mediaş, la alegerile locale din data de 5 iunie. “Am avut unele discuţii şi cu primarul Gheorghe Roman, am înţeles dorinţa dânsului de a face modificări în organigrama Primăriei. Am înţeles că funcţia de city-manager nu este în vederile dânsului, probabil se va desfiinţa şi, ca atare, am luat decizia de a opta pentru funcţia de consilier local. Vreau să le mulţumesc tuturor colegilor din Primărie, alături de care am lucrat în ultimii doi ani şi jumătate. A fost o perioadă destul de grea. Am avut şi momente bune, am avut şi momente grele şi cred că m-am achitat de atribuţiile care mi-au fost atribuite de către primar”, a apreciat Orosz Csaba.

Funcţie inutilă

Postul de city-manager al municipiului de pe Târnava Mare a fost subiectul unora dintre primele declaraţii de presă făcute de către Gheorghe Roman, primarul ales al Mediaşului, de la preluarea mandatului. La scurt timp după ce a câştigat alegerile locale, edilul-şef a avut o poziţie tranşantă în această chestiune şi a opinat că nu vede utilitatea acestui post în organigrama administraţiei publice locale. “Opinia mea este că, în acest moment, postul de city-manager nu îşi are rostul la Mediaş”, a fost poziția clară a lui Roman.
    Trimite prin e-mail