vineri, 27 mai 2016

Publicat la 5/27/2016 01:11:00 p.m. de Redacţie

„Trabantiştii“ din Mediaș, oameni cu suflete mai mari decât maşinile lor | FOTO


La sfârşit de săptămână, „trabantiştii” din România au întâlnire la Mediaş. Micuţa maşină Trabant, un simbol al perioadei comuniste, a strâns în jurul ei o comunitate importantă de colecţionari pasionaţi din toată ţara, printre care se numără şi câţiva medieşeni.


Autor: Milu OLTEAN

Marius Bărbat are 35 de ani şi este un inginer îndrăgostit iremediabil de Trabant. De mai bine de 10 ani, între Marius şi micuţa maşină s-a legat o prietenie trainică, asta după ce medieşeanul a participat cu un prieten la o întâlnire a şoferilor de Trabant de la Odorhei. Impresionat de oameni, de pasiunea lor şi de lumina care le strălucea în ochi când vorbeau de maşinile lor, la o săptămână după ce s-a întors de la întâlnire Marius a devenit proprietar de Trabant. „Dacă ar fi să spun acum ce m-a atras la această marcă, cred că faptul că are istorie multă în spate, e un simbol al unor vremuri, e un suflet mare într-o caroserie mică”, ne-a povestit Marius. Zâmbind, medieşeanul îşi aduce aminte că n-a apucat să facă decât 3 km la volanul primului său Trabant, care s-a încăpăţânat să nu mai plece. Marius nu s-a dat bătut, iar peste puţin timp a mai cumpărat un alt Trabant din Mediaş. Nici cu acesta n-a fost mai norocos, aşa că de-a lungul anilor a ajuns să cumpere nu mai puţin de opt maşini. „Cu trei am circulat şi cinci le-am luat pentru piese de schimb. E un hobby. Îmi place Trabantul, pentru că e o maşină cu personalitate. Am venit odată de la Biertan într-un piston, am venit greu, dar am ajuns acasă şi am consumat vreo 14 litri de benzină. La drum lung nu m-a lăsat niciodată Trabantul, s-a chinuit, a făcut ce-a ştiut, dar m-a adus acasă. În schimb, are prostul obicei de a claca prin oraş. În rest, e un prieten de nota 10”, ne-a spus Marius Bărbat. 


Trabantul e o stare de spirit

Printre medieşenii posesori de Trabant se numără şi Otto Merka, de 36 ani, care când vorbeşte despre el spune, în glumă, simplu: „mă ocup cu recondiţionări de Trabant”. Prin Marius, Otto s-a contaminat de microbul micului autoturism tot la o întâlnire a „trabantiştilor”. „M-am decis instant, acum vreo 4-5 ani, la o întâlnire de la Cisnădioara, unde am văzut maşini faine, oameni faini... Mi-am căutat şi eu Trabant în Mediaş şi l-am luat de la un vecin de bloc, care-l avea abandonat într-o curte. Am dat 100 de euro, nu era într-o stare prea bună, aşa că m-am pus pe treabă, să-l ajut să rămână în viaţă”, spune Otto. Acesta ne-a mărturisit că, deşi a condus Trabanturile prietenilor, încă n-a apucat să conducă propriul său Trabant, care ar fi trebuit să fie pregătit pentru parada din acest week-end de la Mediaş. O defecţiune la pompa de frână i-a dat planurile lui Otto peste cap, dar rămâne încrezător. „Fără glumele pe seama lui, dar şi fără Trabant, lumea ar fi mult mai tristă. Pentru mine, Trabantul e o «putoare» mică, pentru că îmi place la nebunie mirosul acela de ulei de doi timpi. E o maşină specială. În anii ‘90, erau undeva la 21.000 de maşini Trabant înscrise în România. Acum nu avem o statistică, dar multe au fost înghiţite de programul Rabla. Maşinile care mai circulă azi sunt salvate de oameni inimoşi şi pasionaţi”, este de părere Otto Merka, care are doar cuvinte de laudă la adresa comunităţii „trabantiştilor” români. „Comunitatea e specială, oamenii sunt legaţi între ei, sunt oameni cu sufletele mult mai mari decât Trăbănţelele lor, oameni conectaţi de o pasiune comună. Trebuie să ai, aşa, o doză de nebunie să ai o astfel de pasiune. Niciun om întreg la cap nu şi-ar lua Trabant, trebuie să vrei altceva, să fii tu altfel”, crede Otto. Medieşeanul spune că cel mai lung drum pe care l-a făcut la volanul unui Trabant a fost până la Praid, dar senzaţia e inegalabilă. 


Otto MERKA | posesor Trabant: „La volan eşti niţel mai încet decât restul, le împiedici vederea celor din spate, dar cel mai plăcut lucru e când eşti depăşit, iar cei care trec de tine îţi arată degetul, dar nu cel mijlociu, ci cel de OK. E amuzant! Peripeţii, ce să zic, destule! Trabantul îţi mai înşeală încrederea şi te lasă să admiri peisajul, dar asta nu-ţi poate da motiv de supărare.”

Intrat în circuit

Posesor de Trabant este şi Paul Bârză, un antreprenor local în vârstă de 35 de ani. Și-a cumpărat un Trabant cu patru ani în urmă, cu gândul de a-l folosi pentru clienţii săi, la team-building. „Am găsit un Trabant Combi la Mediaş, nu prea mi-a convenit, dar l-am luat. Ulterior, am aflat că asemenea maşini sunt piese rare şi m-am felicitat pentru achiziţie. Am aflat de maşină de pe un site de vânzări, am dat 1.500 de lei. Exact cât se plătea la Rabla, practic pot spune că l-am salvat de la dispariţie. Era funcţional, avea toate actele în regulă, dar anul următor l-am desfăcut pe bucăţi şi i-am făcut o revizie generală. I-am dat motorul peste cap în prima lună, că nu ştiam să merg cu el, dar am rezolvat ulterior”, ne-a povestit Paul. Mașina lui nu va fi, din păcate, la parada din 28 mai. „Din nefericire, Trabantul e acum în plin proces de restaurare, o să fie vopsit portocaliu, va deveni strălucitor! Am vrut să fie mai special şi nu o să fie gata. Rămâne pe data viitoare”, spune Paul. De când şi-a  luat Trabant, medieşeanul a fost la toate întâlnirile „trabantiştilor” care au avut loc în zonă. „E o comunitate mică, dar cu oameni extraordinari, pasionaţi de mecanică. Oamenii se ajută, îşi dau sfaturi, îşi donează piese. De câte ori găsim Trăbănţele abandonate, le cumpărăm pentru piese de schimb, încercăm să salvăm cât mai multe, chiar şi numai pentru piese. Sunt maşini pe care, într-un fel, le băgăm în circuit. Eu am mai luat încă două maşini aşa, una de la Păucea şi una de la Sibiu”, spune Bârză. Cel mai distractiv moment pentru el a fost prima urcare cu Trabantul la Păltiniş. „Nu le venea multora să creadă că maşina a urcat, nu îşi aduceau oamenii aminte când mai văzuseră un Trabant pe acolo. Sunt şi peripeţii destule: odată, la drum, am auzit zgomot şi am văzut o piesă de la motor ce pleca. Asta este! Cu Trabantul trebuie să ai permanent un set de chei cu tine şi pleci mai departe de oriunde”, conchide Paul Bârză. 



Week-end nostalgic

Trabant Club Romania organizează „Întâlnirea Trabantiştilor Mediaş 2016”, în zilele de 27, 28 şi 29 mai, la ferma Trei Stejari din zona Binderbubi. Circa 35 de autoturisme Trabant, Wartburg şi Barkas vor putea fi admirate la parada din 28 mai, între orele 11.00 și 13.00, în Piaţa Regele Ferdinand.


    Trimite prin e-mail