marți, 24 mai 2016

EDITORIAL | Să se...!

N-avem drumuri asfaltate, cimentate, pietruite şi devreme-acasă? Să se facă! N-avem bani şi sănătate, nici bugete mai cochete? Să se facă! N-avem nerv sau strategie, nici idei şi meserie? Să se facă!  N-avem stat care să ne aibă în pază şi nici oameni care să fie dedicaţi cauzei celor mulţi, n-avem oameni care să ne scoată din orbecăială? Păi, să se...!

Milu OLTEAN
Cele mai savuroase şi triste, totodată, discuţii pe care le poţi auzi într-un colţ de parc, în autobuz, în bălăriile sub care stă ascuns centrul, pe treptele de la piaţă sau la coadă la vreo covrigărie sunt cele legate de veşnicele nemulţumiri ale oamenilor. Curent, apă, gaz, preţuri, servicii, drumuri, impozite, taxe, gropi, sfidare, tensiune, naţiune, candidaţi şi candoare... Lista e aşa de lungă şi pigmentată cu dolenaţe că ar trebui niscaiva ediţii de gazetă pentru a le cuprinde pe cele mai importante şi tot ar mai rămâne suficiente pentru alte câteva numere. Păi cum să fie mulţumiţi oamenii, de la ce să fie? Că nemulţumirile din familie se leagă strâns cu cele din oraş, iar peste toate planează toate lipsurile contabilizate în dreptul bietei ţări, astfel că în universul fiecăruia se naşte un ocean de chestiuni care se cer a fi rezolvate. Păi ce părinte să fie mulţumit că i-au plecat pruncii la muncă în străinătate şi nu mai dau pe-acasă decât de Paşti şi de Crăciun? Nu cred să fie vreun bunic mulţumit că se usucă de dorul nepoţilor, văzându-i cum cresc doar în pozele de pe Facebook, la fel cum nu cred că e vreo bunică mulţumită, când după o viaţă petrecută în fabrică se alege cu o pensie de doi lei şi bântuie pe la uşile medicilor, în aşteptarea deblocării cardurilor de sănătate sau a deblocării unor bani pentru analize. Spitale, medici, reţete, analize, dezinfectanţi, cotizaţii şi din pensie... probleme peste probleme. Soluţia? Firească în discuţiile de pe banca din faţa blocului: să se facă! Drumurile-s praf şi pulbere, maşinile scârţâie nervoase, iar gropile zâmbesc în soare asemeni macaralelor de la Trio Grigoriu. Soluţia, banală: să se facă! Legi strâmbe, oameni care le înţeleg cum vor şi le aplică cum nu trebuie, conducători care nu-şi iubesc oraşul, zona şi ţara, dezinteres până dincolo de orice limite. Neoameni sus, cărora nu le pasă de oamenii de jos. Soluţia, simplă şi esenţială, tot în poveşti: păi să se facă ceva! Unii fură şi nu-s prinşi, alţii fură cu acte-n regulă, alţii-s prinşi dar degeaba, trăim cu „ţara noastră este mare, cine fură ăla are” şi aşteptăm ziua judecăţii: să se facă domne’ ceva şi cu ţara asta! Abuz, minciuni, promisiuni, corupţie, mizerie, instituţie, prostituţie, constituţie, oameni mici, interese mari, iluzii şi deziluzii. Să se facă naibii ceva! Numai că de la a vrea până la a putea e ceva cale şi nu-mi vine în cap decât un singur caz în care gura a grăit şi lucrul s-a înfăptuit: „şi a zis Dumnezeu: Să fie lumină! Şi a fost lumină”. Ca oameni ce suntem trebuie să facem şi să ne pese de ceea ce facem. Atâta timp cât stăm cu ochii-n soare şi cu mâinile pe piept aşteptând cai verzi pe pereţi, greu de crezut că „se va face ceva”. Adică, „ăia” îşi vor face treaba în continuare. Când vom trece de la „să se” la „hai să”, când vom vrea să schimbăm lucrurile, dar cu noi în ele, vremurile ar putea fi altele. Hai să ne pese, hai să facem, hai să întrebăm, hai să nu-i mai lăsăm în pace, hai să le arătăm ce vrem! Vorba cântecului, „hai să dăm mână cu mână...”.