vineri, 27 mai 2016

Publicat la 5/27/2016 12:16:00 p.m. de Anonim

Dan Negrea îi inițiază pe elevii medieșeni

Asociația Tenis Club Romgaz derulează un curs de tenis de câmp gratuit pentru copiii din Mediaș. Peste 25 de școlari și preșcolari cu vârste cuprinse între 6-16 ani sunt inițiați în tainele tenisului, timp de o lună, de către antrenorul Dan Negrea. Cursul de tenis de câmp reprezintă o manifestare devenită deja o tradiție pentru clubul medieșean şi se desfăşoară la sala de sport de la fosta unitate militară de aviaţie din oraş. Acesta a demarat săptămâna trecută și se va încheia la jumătatea lunii viitoare, atunci când participanții vor fi premiați. „Am început cursul de iniţiere gratuit pentru copiii din municipiul Mediaş, şcolari şi preşcolari. S-au făcut două grupe, avem un număr destul de mare de copii la fiecare categorie. La 6-10 ani vin regulat 14-16 copii, iar la vârsta de 11-16 ani vin circa 12 copii. Suntem foarte mulţumiţi că au îmbrăţişat ideea de a face sport într-un mod organizat. Le mulţumesc tuturor celor care participă, iar pe cei care doresc să se mai înscrie îi aşteptăm cu mare drag“, a menționat Dan Negrea. (A.P.)
    Trimite prin e-mail